Tribunalul Bucureşti a admis cererea RADET de intrare în insolvenţă. Regia care distribuie apă caldă și căldură în București are datorii către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) în valoare de peste 3,6 miliarde lei.
“Admite cererea debitorului Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr 85. 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti”, se arată în decizia dată de Tribunalul Bucureşti.
Decizia Tribunalului poate fi atacată în cel mult 7 zile de la comunicarea acesteia.
În urmă cu două săptămâni, Consiliul General al Municipiului București a aprobat intrarea RADET în insolvență, însă decizia finală este luată de judecători.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei, Sorin Chiriţă, spunea că insolvența este doar o „formă de protecție” a Regiei.
La rândul său, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat recent că insolvenţa RADET ar fi cea mai sigură cale de protejare a bucureştenilor în privinţa furnizării apei calde. De asemenea, ea i-a asigurat pe angajații RADET că nu vor fi dați afară.
Regia de Termoficare se află în subordinea Consiliului General Bucureşti şi este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România. RADET asigură aproape 3 sferturi din necesarul de energie termică al Capitalei.
După solicitarea RADET de intrare în insolvență și Consiliul de Administrație al ELCEN, producătorul de energie termică în București, a decis înaintarea unei cereri similare către Tribunalul București. Pentru că nu a încasat banii de la RADET, ELCEN a acumulat datorii uriașe către furnizori, în special către firmele de gaze.