RADET a solicitat ELCEN punerea în funcţiune a centralei termoelectrice Progresu, începând de vineri, pentru a îmbunătăţi condiţiile de furnizare a energiei termice pentru locuitorii din sectorul 4.
Acţiunea face parte din programul de funcţionare a încălzirii în Bucureşti şi va duce la îmbunătăţirea standardelor de funcţionare pentru consumatorii din acest sector, care în prezent este alimentat din CTE Sud.
În aceste zile, RADET Bucureşti face probele la cald în sistemul de termoficare.
Regia spune că proprietarii care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita acest lucru în scris, la registratura RADET, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a cerut, la începutul lunii octombrie a anului trecut, modificarea legii care permite furnizarea agentului termic după trei zile de temperaturi sub 10 grade Celsius.