O fotografie publicată pe Twitter în care ucrainenii folosesc o rachetă rusească nedetonată pe post de suport pentru grătar face înconjurul lumii.
Din cele peste 1.100 de rachete pe care Rusia le-a folosit în războiul din Ucraina, până la 60% nu și-ar fi îndeplinit obiectivul, iar multe nu au detonat, declarau mai multe surse americane, sub protecția anonimatului.
O rată atât de mare de eșec al rachetelor poate să depindă de mai mulți factori, de la eșecuri la lansare și până la eșec la impact. De altfel, imagini cu rachetele Kremlinului nedetonate au fost postate pe rețelele de socializare deseori.
Acum însă, ucrainenii ironizează la maximum capacitatea de luptă a Rusiei în cel mai crunt mod: o fotografie cu o astfel de rachetă, folosită pe post de suport pentru o oală pe foc.
Imaginea, publicată pe contul de Twitter Business Ukraine mag, s-a viralizat imediat. În ea se vede cum o parte dintr-o rachetă rusească a fost folosită pentru a susține un grătar sau o oală, aflată deasupra focului.
„Doar în Ucraina: transformând bombele rusești în grătare”, este descrierea ce însoțește imaginea respectivă. Alături, o sticlă de bere și câteva bucăți de șuncă ce urmeau probabil a fi gătite pe oala susținută de racheta rusească.
Only in Ukraine: turning Russian bombs into barbecues pic.twitter.com/Ue4cR0oJoU
— Business Ukraine mag (@Biz_Ukraine_Mag) April 26, 2022
Și Ambasada SUA în Kiev a distribuit imaginea pe contul de Twitter, cu descrierea: „de unde o comandăm pe a noastră?”.
Where do we order ours? https://t.co/VrouH9z4xs
— U.S. Embassy Kyiv (@USEmbassyKyiv) April 26, 2022
Rusia a folosit în timpul invaziei rachete de tip Kh-555 și Kh-101, potrivit Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din cadrul Apărării SUA.
Foto: Twitter / Business Ukraine mag