Cea mai puternică rachetă NASA care urma să fie lansată către Lună rămâne deocamdată la sol. Au fost depistate probleme la unul dintre motoare și o posibilă fisură la sistemul de protecție termică.
Știrea inițială:
Site-ul NASA anunță că inginerii depanează o problemă care condiționează unul dintre motoare.
De asemenea, echipele evaluează ceea ce pare a fi o fisură în materialul sistemului de protecție termică – mai exact, pe una dintre flanșe. Flanșele sunt îmbinări de legătură care funcționează ca o cusătură pe o cămașă, sunt fixate în partea de sus și de jos a intertankului, astfel încât cele două rezervoare să poată fi atașate de acesta.
Potrivit CNN, echipa a încetat să umple rezervorul cu hidrogen lichid de două ori din cauza unei scurgeri inițiale. Acum, echipa de lansare a descoperit o problemă cu o scurgere la unul dintre motoare și lucrează la reconfigurarea acesteia. Până acum, eforturile lor nu au fost eficiente, notează CNN.
Trei dintre cele patru motoare funcționează conform așteptărilor, dar motorul 3 se confruntă cu o problemă, mai scrie CNN.
A fost descoperită ceea ce pare a fi o fisură în intertank – partea rachetei care leagă rezervoarele de hidrogen lichid și de oxigen lichid.
„Indiferent dacă ești sau nu un expert în rachete, crack nu este cuvântul pe care vrei să-l auzi înainte de lansare”, notează jurnaliștii BBC, care transmit informații în timp real despre operațiune.
În prezent, inginerii evaluează problemele, mai notează site-ul BBC.
NASA transmite live informații despre racheta care ar urma să fie lansată spre Lună.
Foto: NASA/Joel Kowsky