Confidenţialitate

R. MOLDOVA: Numărul cazurilor de Covid-19 urcă la 80

Numărul infecțiilor cu nou coronavirus a ajuns la 80 în Republica Moldova.

Sâmbătă, au fost confirmate 14 noi îmbolnăviri, potrivit ministrului Sănătății.

“Avem primele două cazuri cu coronavirus confirmate în regiunea transnistreană. Mai avem confirmate încă două cazuri a persoanelor care au mers în excursie în Ucraina. Avem două persoane care au participat la o procesiune de înmormântare, care era revenită din Marea Britanie. De asemnea, astăzi mai sunt înregistrați cu Covid-19 doi adolescenți”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Covid-19 a ucis o persoană dincolo de Prut.

Până pe 17 mai, în Republica Moldova este în vigoare regimul de situaţie excepţională.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că bilanțul total al îmbolnăvirilor a urcat la 367, dintre care 52 de pacienți s-au vindecat.

Autoritățile italiene au anunțat, sâmbătă seara, 793 de noi decese cauzate de coronavirus.

În Spania, acest număr a crescut cu o treime într-o singură zi, până la mai mult de 1.300. În Franţa, totalul victimelor s-a majorat cu un sfert, până la mai mult de 560.