Posturile radio din regiunile ruse de la granița cu Ucraina au fost piratate cu un discurs fals al lui Putin care anunța că forțele Kievului au trecut frontiera și le cerea rușilor să părăsească zona.
Kremlinul a reacționat promt, insistând că este vorba de un flas grosolan.
O presupusă alocuţiune radiofonică a preşedintelui rus Vladimir Putin, ascultată luni la posturile ruseşti din regiunile de la graniţa cu Ucraina, a fost falsă şi a fost rezultatul unei piratări, a anunțat Kremlinul.
Presa rusă independentă a relatat că alocuţiunea îi anunţa pe locuitorii din regiunile Rostov, Belgorod şi Voronej, care se învecinează cu Ucraina, că forţele Kievului au trecut graniţa cu Rusia şi că locuitorii ar trebui să plece şi să se îndrepte către destinaţii aflate mai adânc în teritoriul Rusiei.
Înainte de piratarea posturilor de radio, o acțiune similar a avut loc, duminică, la mai multe emisiuni TV din Crimeea, care au difuzat un clip dintr-un filmuleţ difuzat de guvernul ucrainean, în care membri ai armatei erau arătaţi punându-şi degetele la buze şi îndemnând la tăcere.
Clipul era urmat de cuvintele: „Planurile iubesc tăcerea. Nu va fi niciun anunţ despre începutul contraofensivei.”