Confidenţialitate

Purtarea măştii va rămâne obligatorie în mijloacele de transport din Londra, deşi premierul a anunțat ridicarea restricțiilor

Purtarea măştii va rămâne obligatorie în mijloacele de transport din Londra, deşi premierul Boris Johnson a anunţat că vor fi ridicate restricţiile anti-Covid pe 19 iulie.
După această dată, distanţarea socială nu mai este obligatorie, însă masca de protecție va trebui folosită în locurile publice închise şi aglomerate, cum ar fi transportul public, scrie Le Figaro.

„Nu putem reveni pur şi simplu instantaneu de luni, 19 iulie, la viaţa de dinainte de COVID. Vom respecta planul nostru de a ridica restricţiile şi de a renunţa la distanţarea socială, dar nu ne aşteptăm ca toţi angajaţii să revină la birouri”, spunea Boris Johnson luni, 12 iulie, când a anunţat ridicarea restricţiilor.

Relaxarea măsurilor este criticată de unii oameni de ştiinţă, având în vedere riscurile noilor variante, mai ales la tinerii nevaccinaţi.

Polițiștii vor face verificări în mijloacele de transport şi vor refuza accesul celor care nu poartă mască, cu excepţia celor care au motive medicale, pentru a se asigura că măsura este respectată.

Anul trecut, 212.000 de persoane au fost prevenite de agenţi să poarte mască înainte de a se urca în mijloacele de transport, potrivit Transport for London, care administrează reţeaua din capitala britanică.

Foto/ Pixabay