Reportaj de Alexandra Stănescu
Rezervele de sânge în România sunt limitate, chiar numărate am putea spune. Sub 2% dintre români donează anual sânge, faţă de 10 la sută, media europeană.
De ce?
Răspunsuri pot fi multe: de la lipsa implicării autorităţilor în centre de donare, la lipsa de informare a populaţiei, la lipsa personalului medical, sau a unui număr suficient de locuri în care să se poată dona sânge.
Pe de altă parte, românii nici nu cunosc locurile în care se poate dona sânge. În luna Iulie, Crucea Roşie a început o campanie de informare în Bucureşti, Buzău şi Iaşi. Importanța campaniilor de informare este demonstrată de statistici: numărul de donatori s-a dublat în unele oraşe, după ce oamenii au fost informaţi cu privire la modul în care pot dona sânge.
O singură donare, o pungă cu sânge adică, poate salva şi trei vieţi, nu doar una, dar o persoană poate dona sânge de cel mult 4 ori pe an.
Sângele donat ajunge în sălile de chirugie, la pacienţii bolnavi de cancer sau la cei care pot supravietuii bolilor sângelui doar dacă, întrega viaţă, primesc lunar sânge.
Paradoxal, dacă mâine ar veni o mie de oameni care să doneze sânge, nu există suficient personal medical care să se ocupe concomitent de aceşti donatori. De această realitate ne-am lovit după tragedia de la Colectiv. Atunci, sute de persoane au stat la cozi ore în şir, zile la rând, pentru a ajută victimele dezastrului. Masivă mobilizare de după Colectiv a avut însă şi un contrapondere. Sutele de oameni care au donat în zilele de după dezastru nu au mai putut dona pentru următoarele 3 luni. Criza de sânge a reapărut.
Doar în Bucureşti, sunt aproape 70 de spitale care au secţii de urgenţă, de ginecologie, maternităţi sau secţii oncologice. Toate au nevoie de sânge, zilnic.
La Spitalul de Urgenţă Floreasca nevoia de sânge este foarte mare şi niciodată nu poate fi estimată, pentru că aici ajung victimele accidentelor, traumatismele şi tot ce ţine de urgenţă. În medie se folosesc 50, chiar şi 100 de unităţi pe zi.
“Uneori se poate face substituție cu masă eritrocitară, dar nu putem accepta pentru toţi pacienţii acest lucru. Sunt pacienţi cu insuficiență renală şi nu poţi face substituţiedecât în extremă urgenţă, când viaţă apacientului este an pericol, dar sunt şi medici care nu acceptă această situaţie, dar neavând ce face… nu există soluţie. Foarte rar se întâmplă să şi amânăm unele operaţii, chiar şi zilele acestea, dar este o amânare de pe o zi pe altă. Sunt şi donatori fideli spitalului dar cei mai mulţi suntaparţinători. Avem personal medical care donează des, medici, asistente, infirmieri, fără să fie criză de sânge.” – Jenica Zamfir, şefa secţiei de transfuzii
La Institutul Fundeni, unde se fac transplanturi şi alte operaţii care necesită mult sânge, este nevoie doar pentru operaţii în medie tot de peste 100 de pungi pe zi.
“Pentru operaţiile care se fac la Institutul Fundeni avem în general nevoie de 2-4 unităţi de sânge per operaţie şi sunt 7 săli de operaţie la care se fac în general cam 2intervenţii importante pe zi. La cazurile dificile, unde apar complicaţii este nevoie de mai mult sânge dacă trebuie să revenim în sala de operaţie.
Dacă un pacient intră într-o operaţie mare cu o hemoglobină mică, de 6, există riscul unor complicaţii, de aceea este nevoie să corectăm (n.r să creştem) nivelul hemoglobinei pentrucă şansele pacientului să fie mai maxime. Asta înseamnă altă cantitate de sânge necesară.” – Irinel Popescu, şeful secţiei de transplant
Şi atunci cum se descurcă spitalele? Aflați în reportajul realizat de Alexandra Stănescu.
https://soundcloud.com/europafmromania/lumea-europa-fm-donatorii-reportaj%20
Dacă vreţi să donaţi sânge, e bine să vă planificaţi acest lucru cu câteva zile înainte, pentru că trebuie îndeplinite câteva criterii de bază, cum ar fi să nu beţi alcool sau să nu mâncaţi grăsimi. În același timp vă puteți înscrie ca donator pe site-ul DONOR.ro. Un grup de inițiativă a creat o bază de date privată, o alternativă de căutare a donatorilor de sânge şi de transmitere a cererilor specifice de sânge pentru rezolvarea unor cazuri urgente.