Părinții își doresc pentru copiii lor tot ce este mai bun și adesea consideră că o stimă de sine cât mai crescută este secretul.
Majoritatea psihologilor și a experților în parenting sunt de-a dreptul „îndrăgostiți” de conceptul stimei de sine și în baza a mii de articole, mai mult sau mai puțin științifice, acesta reprezintă garanția unei sănătăți mintale pozitive și a succesului în viață – cu alte cuvinte este văzut drept un ingredient minune.
Potrivit unor descoperiri de nouă generație, există și o parte nevăzută a stimei de sine, mai exact o serie de capcane la care nici experții și nici părinții nu s-au gândit până acum. Stima de sine – poate duce la un narcisism malign, la o îndreptățire nesănătoasă, la auto-suficiență, la atitudine discriminatorie, aroganță și superioritate – trăsături umane care nu denotă prea multă inteligență relațională.
Pentru a ne pune într-o lumină pozitivă, adesea, avem tendința de-a ne umfla în pene – după cum spune vorba din popor – și de-ai pune pe ceilalți la pământ pentru ca noi să ne simțim mai bine, prin comparație.
Dacă un copil trebuie să se simtă mai bun decât ceilalți pentru a se simți mulțumit de sine, imaginea sa asupra sinelui și asupra vieții va fi puternic distorsionată. Pentru a înțelege mai bine contextul să luăm un exemplu concret.
Să presupunem că din cauza școlii online sau mai exact a provocărilor pe care aceasta le implică, copilul nostru – elev în clasa a V -a – , a avut o zi mult mai stresantă decât de obicei, iar în ultima parte a zilei, după ce și-a încheiat activitățile școlare, acesta are un comportament răutăcios față de ceilalți membrii ai familiei. Iar dacă părinții insistă să nu-i spună nimic, pentru a nu-i leza imaginea de sine pozitivă și nu riscă să-i evidențieze comportamentele nepotrivite – copilul ar putea considera că totul este în regulă purtarea sa și că problemele exclusiv apar din cauza celorlalți. Un astfel de exemplu ne arată cum din cauza preamăririi stimei de sine, un copil sau un adolescent poate ajunge un adult ce nu-și asumă greșelile și trăiește cu convingerea că trebuie să fie perfect, prin urmare dacă ceva nu funcționează cu siguranță că este din cauza celorlalți.
Adevărul este că dacă nu—i ajutăm pe copiii noștri să se vadă și accepte pe sine așa cum sunt, cu bune și cu rele, și ne încăpățânăm să-i creștem cu mentalitate de învingători – le va fi aproape imposibil, ca la maturitate, să-și recunoască contribuția la problemele de relaționare, deoarece nu vor avea o percepție reală asupra propriei persoane. Atunci când le inducem copiilor dorința exclusivă de evaluare pozitivă…. este ca și cum i-am încuraja să se hrănească doar cu dulce – pentru că asta le place și asta își doresc. Niciun om sănătos din punct de vedere psihologic și emoțional nu se poate simți mereu special și mai bun decât toți ceilalți.
Oricât de mult ne-am strădui – indiferent că suntem adulți sau copii – uneori greșim, o dăm în bară, facem lucruri care ne activează vinovăția și care ne pot scoate în evidență minusurile și defectele.
Dacă ajungem într-un final să ne recunoaștem și punctele de creștere – avem o atitudine extrem de dură față de noi și, în fapt, stima de sine nu ne ajută prea mult. Pentru că atunci când ne sunt oglindite minusurile, stima noastră de sine scade și avem tendința de-a crede că ceva nu este în regulă cu persoana noastră. Doar pentru că se dovedește că nu suntem perfecți – ne simțim lipsiți de valoare și de importanță. Astfel, putem înțelege mai ușor de ce mulți adulți ar face orice pentru a-și ascunde vulnerabilitățile, punctele slabe și minusurile. Credința de bază fiind aceea că pentru ei, așa imperfecți, nu există loc sub soare. Astfel de situații pot induce multă suferință emoțională și psihologică, din astfel de cauze… ajungem să ne pierdem încrederea în noi și în ceilalți, să ne lăsăm purtați de îndoială și să evităm a mai lupta pentru visurile noastre cele mai importante.
Prin urmare apare marea întrebarea – Ce putem face, cum anume îi putem ajuta pe copiii noștri să devină adulți bine echipați pentru viață, să-și cultive inteligența relațională și să lupte pentru ceea ce contează pentru ei?
Potrivit psihologiei relațiilor, alternativa sănătoasă este cultivarea compasiunii de sine. Cercetările moderne evidențiază că atât auto-compasiunea, cât și compasiunea față de ceilalți sunt elemente definitorii pentru starea noastră emoțională de bine și pentru satisfacțiile în viață.
Explică, la Psihologia Relațiilor, Gáspár György:
