Ascultătorii Europa FM ne-au trimis multe întrebări despre cum facem diferența între frică și anxietate, sau dacă cele două concepte definesc același lucru. Din punct de vedere științific, ambele implică senzații neplăcute, dar sunt manifestări fiziologice perfect normale.
În cazul fricii ne concentrăm atenția asupra unei amenințări specifice, există un stimul concret, real și prezent care ne activează teama, în timp ce anxietatea seamănă cu emoția de frică, doar că amenințarea este mai greu de identificat și de prezis – aceasta este o stare mentală, care implică mai degrabă o serie de anticipări decât faptele concrete. De asemenea, anxietatea poate fi cauzată de imaginația noastră și de ceea ce gândim cu privire la viitor.
Este foarte adevărat, că adesea că atunci când vorbesc despre frică sau anxietate, oamenii pot face referire la diferite emoții: teamă, panică, teroare, angoasă, groază, îngrijorare.
Spre exemplu, în limba engleză există peste 30 de cuvinte care sunt folosite ca fiind sinonime pentru frică și anxietate. Ce este important de subliniat este și faptul că, dacă ne uităm la istoria evoluției umane, fiecare generație a pretins că ar avea o relație specială cu frica și anxietate, ajungându-se deseori la concluzia că actuala generație este mai anxioasă și mai temătoare decât generația precedentă. Așa cum dacă-i ascultăm pe oameni sau citim scrierile mai vechi vom constata că este aproape imposibil să simți frică fără anxietate – pentru că din momentul în care ne temem de ceva, începem să ne și îngrijorăm cu privire la efectele amenințării, motiv pentru care adesea încercăm să evităm pericolul.
Invitația de a vorbi în fața unui grup de oameni, poate să genereze automat emoția de frică, însă anxietatea o va acompania imediat deoarece începem să ne imaginăm scenarii negative despre cât de prost ne vom descurca și cum întreaga experiență se va transforma într-un eșec colosal. Astfel, psihologia ne spune că ceea ce simțim atunci când vine vorba despre o expunere publică este teamă, dar, de asemenea, și anxietate. Mai exact, emoția primară este frica, iar emoția secundară este anxietatea. Oamenii de știință consideră, de asemenea, că în creierul uman, frica este activată de anumite mecanisme cerebrale, iar anxietate de către altele.
Cele două emoții au definit existența umană din toate timpurile, așa cum se pare că teama de-a vorbi în public este veche de când lumea și pământul. Ba mai mult, există cărți care subliniază faptul că frica numărul unu a oamenilor este aceea de a vorbi în public – aceasta pare să fie mai supărătoare și decât frica de moarte.
Este absolut normal ca înainte de-a susținut un discurs sau de-a vorbi în prezența unui număr mai mare de oameni să simțim frică și anxietate, acestea ajută să ne mobilizăm energia pentru a face față cu bine provocării, însă pentru unii dintre noi teama și anxietatea pot ajunge să reprezinte un obstacol greu de depășit, iar din cauza îngrijorărilor și a comportamentelor de evitare, ajung să ne afecteze la modul cel mai serios calitatea vieții și performanța profesională, generând în cele din urmă tulburări emoționale, burnout, depresie și o tot mai accentuată degradare psihică și relațională.
Cu alte cuvinte, cu cât încercăm să ne ținem mai departe de durere și disconfort, cu atât mai mare devine suferința noastră. Ba mai mult, psihologii spun că „Acela care se va teme că va suferi suferă deja de ceea ce se teme.”
Prin urmare, dacă intenționăm să gestionăm din ce în ce mai bine frica de-a vorbi în public și vrem, de asemenea, să ne protejăm sănătatea mintală este important să înțelegem cum funcționează emoțiile umane, dar și care sunt acele comportamentele care sunt constructive și care sunt cele distructive. Natura ne-a înzestrat cu un sistem emoțional de identificare de pericole care atunci când s-a activat duce la secreția de unor hormoni care ne pun corpul în mișcare, aceștia ne cresc puterea fizică și ne ajută să facem față mai ușor amenințării.
Din toate punctele de vedere, putem spune că acest sistem emoțional de identificare de pericol deține un rol esențial în supraviețuirea noastră ca specie. Așa cum mintea prin capacitățile sale poate să-și reamintească experiențe negative trecute și în baza acestor informații să construiască scenarii catastrofice despre ceea ce s-ar putea petrece în viitor. Astfel emoțiile mobilizează mintea, iar mintea – prin gândurile sale – poate crește sau reduce intensitatea emoțiilor.
Ajungând ca noi să ne implicăm în comportamente dezirabile – favorabile obiectivelor noastre; sau în acțiuni indezirabile – care ajung să fie niște obstacole inconștiente în calea misiunii noastre.
”Eu personal fac parte din categoria oamenilor care, pentru multă vreme, am suferit la modul cel mai serios de teama de-a vorbi în public. De mic copil, aveam emoții intense atunci când trebuia să recit poezia la serbări; când urma să-mi dovedesc cunoștințele la o materie ridicându-mă în picioare sau răspunzând la tablă, în fața clasei; când participam la întruniri ale familiei extinse sau la diferite evenimente sociale în care se impunea să interacționez cu mai multă lume.
Crescând într-o perioadă în care accesul la informații științifice era extrem de redus, iar inteligența emoțională încă nu devenise populară în România, credința mea cu privire la emoția de frică și anxietate era aceea că nu este normal ceea ce mi se întâmplă, că nu mă voi descurca din cauza a ceea ce simt, că situațiile neplăcute ar trebui evitate – ajungând în timp să cred că ceva în mine este defect, că sunt foarte diferit de toți ceilalți oameni. Din punct de vedere psihologic, deoarece adulții responsabili de mine nu m-au ajutat să-mi normalizez, accept și gestionez emoțiile de frică și anxietate, am ajuns să fac o serie de anticipări prăpăstioase și să mă conving de faptul că vorbitul în public nu este pentru mine. Vă puteți imagina cât de dificil mi-a fost la examenele orale – atât în liceu, cât și în timpul facultății. Pentru că, ceea ce ne arată știința este următorul fapt – respingerea reacțiilor fiziologice din corp, mai exact a emoțiilor, și implicarea în comportamente de evitarea – în timp ajung să crească și mai mult disconfortul nostru față de o anumită situație.
Atunci când efectiv nu putea evita vorbitul în public, fie mă blocam cu vorbele în gură, fie vorbeam fără suflare pentru a scăpa cât mai repede din situația respectivă. Fiind atât de preocupat și de deranjat de intensitatea fricii și a anxietății, descărcările excesive de cortizol și adrenalină din creier mi-au afectat capacitatea de concentrare, atenția, memoria și performanțele academice. Dar, în toată această poveste de viață există și un mare dar… iar în ultimii zece ani pot spune cu încredere că lucrurile s-au schimbat semnificativ în viața mea, teama de-a vorbi în public încă este prezentă, însă mi-am găsit curajul de-a vorbi inclusiv în fața a peste 1000 de oameni alături de care eram fizic prezent, sau a peste 3000 de oameni care mă ascultau live în timpul unui discurs online. Iar darul la care fac referire este reprezentat de îndrăzneala de-a mă expune situațiilor neplăcute, bazându-mă pe știință atât în partea de pregătire a expunerii mele, cât și în ceea ce privește perioada de după ce am vorbit în public.
Pentru început aș vrea să subliniez faptul că acest curaj de-a vorbi în public a fost descoperit datorită nevoii de-a avea o contribuție la sănătatea relațională a românilor. Cu alte cuvinte avem nevoie de un sens – mai exact, ce rost are tot efortul pe care-l depunem sau de ce facem ceea ce facem? Sensul pe care eu l-am găsit este acela că în România nu se vorbea aproape de loc despre sănătatea relațională, iar psihologia relațiilor era un concept aproape inexistent. Prin urmare, vom găsi mai ușor motivația de-a face față fricii și anxietății dacă avem un scop mai presus de noi înșine.
Un alt aspect de care vă pot asigura este acela că – la modul real – frica și anxietatea sunt crescute înainte de a începe discursul, prelegerea sau conversația – dar, după primele 3-4 minute intensitatea acestor emoții scade, dacă nu ne luptăm cu ele și dacă nu ne încredem în toate gândurile negative pe care mintea le poate produce. Pentru mine a fost important de descoperit acest fapt – dacă mă expun unui context care-mi ascute frica și anxietate, la început situația se înrăutățește, dar după aceea disconfortul scade din intensitate. În timp ce dacă evit situația, la început mă simt mai confortabil, dar pe termen lung neîncrederea în mine devine tot mai mare, iar frica și anxietatea tot mai supărătoare.
Un al treilea aspect care mă ajută – înainte de a mă expune în fața oamenilor – este să-mi amintesc următoarele lucruri: 1. Acceptarea fricii și câteva exerciții de respirație abdominală pot face minuni în universul meu interior și exterior; 2. Discursul structurat și exersat în prealabil îi oferă creierului meu posibilitatea de-a performa mai bine în fața publicului; 3. Nu voi fi niciodată un orator perfect, dar nu acesta este sensul meu, îmi doresc doar să fac față suficient de bine expunerii și să le vorbesc oamenilor despre psihologia relațiilor; 4. Atunci când frica atinge nivelul cel mai ridicat ajută să mă gândesc la oamenii care mă iubesc și cei care au încredere în mine”, spune Gáspár György, la Europa FM, în Psihologia Relațiilor.
Zece recomandări pentru a gestiona mai bine frica de-a vorbi în public
1. A vorbi în public înseamnă a le oferi oamenilor un dar – care este darul tău pentru cei care te vor asculta?
2. Oricând ar părea de neobișnuit, permite emoțiilor tale să te însoțească în timp ce vorbești.
3. Pune în cuvinte faptul că ești emoționat și transmite-le celor care te ascultă că ești conștient de trăirile tale și că nu lupți cu acestea.
4. Inspiră și expiră lent, atunci când simțim frică sau anxietate, avem tendința de a ne ține respirația sau de-a respira foarte repede. O respirație blândă este tot ce avem nevoie.
5. Stabilește o conexiune cu audiența, privește-i în ochi și amintește-ți că nu sunt inamicii tăi. Acceptarea și recunoașterea caracterului imperfect al condiției umane ne ajută să ne uităm la cei din jur la ca niște aliați în călătoria vieții.
6. Dă-i voie corpului tău să se exprime – în astfel de momente în trupul nostru se adună multă energie, aceasta va fi mai ușor descărcată dacă ne mișcăm brațele și mâinile.
7. Îndrăznește să faci scurte momente de pauză în discurs…
8. Mai puțin înseamnă mai mult – trei – patru idei principale sunt suficiente pentru orice discurs.
9. Permite-ți să inserezi în discursul tău și câteva momente de auto-dezvăluire sau folosește-te de umor pentru a detensiona situația.
10. Amintește-ți că nimeni nu are nevoie de un discurs perfect, însă printre cuvintele tale se găsesc daruri care ar putea schimba în bine viața unui om.
