Paris St. Germain pune capăt speculațiilor privind o posibilă plecare a lui Kylian Mbappe la Real Madrid.
PSG anunță că istoria comună dintre echipă și starul de 20 de ani va continua și în următorul sezon, în care clubul parizian va sărbători o jumătate de secol de existență.
Precizarea vine după controversata declarație a lui Mbappe, care a spus că își dorește să își asume mai multe responsabilități, la Paris sau într-un alt proiect. Recent presa internațională a scris că președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, este dispus să plătească pînă la 300 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Mbappe.