Confidenţialitate

PSD susţine o stare intermediară de alertă, pe o perioadă limitată de 15 zile | VIDEO

Opoziția social-democrată susţine o stare “intermediară” de alertă, pe o perioadă strict limitată în timp, de 15 zile, pe care nu o va vota în cazul în care va conţine un set de măsuri pe care social-democraţii le au ca propuneri.

“Noi am decis, în primă instanţă, iar decizia finală va fi luată mâine [luni – n. red] în cadrul Comitetului Executiv al PSD, să susţinem o stare intermediară, pe o perioadă strict limitată în timp, care să asigure tranziţia la normalitate şi care să conţină strict măsurile pentru protejarea sănătăţii populaţiei şi nimic mai mult”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al formațiunii, Lucian Romaşcanu.

În opinia sa, este necesar ca autorităţile să poată dispune punctual, aşa cum prevede şi legea, de măsuri de siguranţă, acolo unde este necesar.

“Este posibilă instituirea stării de urgenţă la nivel local, iar acest lucru trebuie să fie primordial, având în vedere că nu sunt distribuite egal pe tot teritoriul României cazurile, îmbolnăvirile şi decesele”, a adăugat Lucian Romaşcanu.

Potrivit lui PSD, va introduce obligatoriu în Legea de aprobare a HG care urmează să fie adoptată de Guvern mai multe prevederi.

“Durata măsurilor, tranzitorie, să fie de maximum 15 zile. Deschiderea spitalelor pentru pacienţii non COVID. Toate achiziţiile publice se vor face transparent cu licitaţie. Este un comentariu al Guvernului că acest lucru ar împiedica acţiunea imediată în caz de nevoie. În trei luni de zile de stări de urgenţă şi stări de alertă nu au reuşit să facă achiziţiile necesare pentru echipamentele de protecţie, nici măcar beneficiind de proceduri simplificate, nu vedem cum ar putea să-i încurce acest lucru de acum încolo. Deschiderea bisericilor, foarte importantă! Şi, trebuie să fie găsită o soluţie, astfel încât hotelurile să poată beneficia de deschiderea restaurantelor din unităţile hoteliere având în vedere că începe sezonul, iar mulţi dintre cetăţenii care au achiziţionat pachete turistice le-au achiziţionat împreună cu serviciile de masă. Astea vor fi măsurile pe care vom încerca să le introducem în lege şi, fără acestea, Partidul Social Democrat nu va vota legea trimisă în Parlament”, a mai precizat Lucian Romaşcanu.

“Guvernul, cum a găsit majoritatea necesară pentru a ajunge la Palatul Victoria, va trebui să găsească majoritatea necesară şi pentru a-şi trece legile în Parlament. Noi, dacă vom avea alături de măsurile propuse de noi şi alţi aderenţi, atunci vom vota în consecinţă, dacă nu, PSD nu va vota o stare de alertă în formula în care este ea acum”, a mai transmis social-democratul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Lucian Romaşcanu a criticat modul în care guvernarea a gestionat pandemia de COVID în perioada stării de alertă.

“Nu testează Guvernul Orban şi nu-i lasă nici pe alţii să testeze pentru a vedea datele concrete, iar, încă o dată, ni se cere prelungirea unor restricţii care devin aberante în condiţiile în care nu ştim situaţia epidemiologică curentă. Nu i-a interesat sănătatea populaţiei, ci ‘tunurile’ şi funcţiile publice. Care este logica deschiderii sălilor de jocuri şi nu a bisericilor şi nu a spitalelor? Să fie doar motivul că unul din consilierii domnului Orban are o afacere cu ‘păcănele’? (…) Indiferent de ce spun dumnealor este necesară deschiderea de îndată a spitalelor pentru populaţie, stoparea achiziţiilor publice fără licitaţii, stoparea numirilor de chelneri şi coafeze pe funcţii bănoase în stat”, a mai susținut Lucian Romașcanu.

“Nu i-a interesat sănătatea populaţiei, ci tunurile şi funcţiile publice. Care este logica deschiderii sălilor de jocuri, şi nu a bisericilor, şi nu a spitalelor? Să fie doar motivul că unul din consilierii domnului Orban are o afacere cu păcănele? În acest sens, atunci poate că ar fi bine ca domnul Orban să-şi ia şi un consilier medic şi un consilier preot. Indiferent de ce spun dumnealor, este necesară redeschiderea de îndată a spitalelor, aşa cum spuneam şi mai devreme, pentru populaţie, stoparea achiziţiilor publice fără licitaţie, stoparea numirilor de chelneri şi coafeze pe funcţii bănoase în stat”, a completat reprezentantul PSD.