Confidenţialitate

Pro România se opune prelungirii stării de alertă

Liderul Pro România a declarat, într-o intervenţie la Digi 24, că membrii partidului pe care îl conduce vor vota împotriva prelungirii stării de alertă, din data de 15 iunie.

”Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă.

Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii, în al doilea rând ca psihologie socială (…) în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis şi, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, (…) România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate şi cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii”, a spus Victor Ponta.

Potrivit lui, aceste restricţii nu au fost în direcţia bună şi cei de la guvernare ar trebui să gândească ‘mai puţin miliţienesc’ şi mai degrabă uitându-se la ce se întâmplă în ţările din jur.

”Nu cred că trebuie să ne relaxăm, cred că în continuare trebuie să purtăm mască, trebuie să fim atenţi la condiţiile de igienă, trebuie să limităm evenimentele cu foarte multe persoane, dar asta ţine de ceea ce întreaga omenire învaţă, să trăiască, de fapt, cu acest virus, cel puţin până vom avea un vaccin’, a mai spus Victor Ponta.

Liderul interimar al PSD anunță că se opune prelungirii stării de alertă după data de 15 iunie, pe care o consideră „paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici”.

„PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării! Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

„Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici! PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniștrilor liberali. Guvernanții nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecții despre cum să ne protejăm în fața coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban și camarila PNL chefuiau cu whisky și trabucuri. Doar specialiștii în sănătate publică trebuie sa spună clar țării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe”, adaugă social-democratul.

„După 15 iunie, este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o țară doar cu amenzi, amenințări și restricții. Să terminăm cu #Klaustrofobia, să ne gândim cum relansăm România!
#GuvernulVID”, conchide Marcel Ciolacu.