Confidenţialitate

PSD: Insistăm pentru menținerea voucherelor de vacanță. Dar nu oricum și nu oricui!

Social democrații anunță că insistă pentru menținerea voucherelor de vacanță iar reforma fiscal-bugetară nu trebuie făcută cu prețul sacrificării lucrurilor bune care și-au probat utilitatea în timp.

Într-un comunicat de presă PSD susține că voucherele de vacanță reprezintă un instrument de sprijin, nu doar pentru industria turismului național, ci și de ordin social, iar acestea trebui acordare în continuare, însă, ”nu oricum și nu oricui!”

Social democrații mai spun că soluția pe care o susțin este ca acestea să fie acordate doar acelor bugetari cu salarii sub 8.000 de lei net/lună.

”PSD solicită tuturor celor care s-au pronunțat public  pentru  suspendarea acordării voucherelor de vacanță înainte de o decizie oficială, să se manifeste cu discernământ și responsabilitate,  lucru valabil, de altfel, pentru orice membru al guvernului” se mai arată în comunicat.

Reacția vine după ce 35 de organizații patronale și sindicale au semnat o scrisoare deschisă  prin care cereau Executivului să nu înlocuiască tichetele (de vacanță, de masă, culturale sau cadou) cu bani.

Niciun document oficial nu a fost prezentat deocamdată de Guvern referitor la măsurile care vor fi luate pentru angajații din sectorul bugetar pentru a elimina risipa și a face economii la buget. Pe surse însă, drafturi ale acestor măsuri au circulat în spațiul public.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea