Confidenţialitate

PSD, împărțit între L. Dragnea și M. Tudose: „Fac front comun sau rupem pisica”

PSD își duce luni disputa deschisă între Liviu Dragnea și Mihai Tudose. Miza o reprezintă delimitarea grupului care ia cu adevărat decizii la vârf. Liviu Dragnea este acuzat de opt organizații județene că monopolizează decizia în partid.

Oficial, criza politică a pornit de la conflictul iscat în jurul ministrului Carmen Dan. Scandalul de la Interne a inflamat filiale PSD care s-au împărțit în ultimele zile în două tabere: pro-Dragnea sau pro-Tudose.

Nu există tabere”, au susținut la unison liderii PSD după ce Mihai Tudose i-a cerut demisia lui Carmen Dan la televizor, așa cum a făcut și în septembrie la remanierea lui Sevil Shhaideh și a Rovanei Plumb.

Cu toate acestea, negocieri la sânge au ocupat ultimele zile ale liderilor PSD. Nu mai e vorba doar de Carmen Dan, ci de reglarea mecanismelor de exercitare a puterii. Mai exact ar urma să se decidă dacă un prim-ministru al PSD are sau în mod real prerogativa constituțională de a schimba miniștrii fără acordul șefului de partid.

În spatele lui Liviu Dragnea s-au aliniat deschis cel puțin 20 de filiale județene. Între acestea, Teleorman, Dolj, Olt, Ialomița sau Vaslui.

Liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a explicat la Europa FM cu ce argumente îl susțin necondiționat pe președintele partidului. „Organizația PSD Arad îl susține necondiționat pe Liviu Dragnea. În primul rând este președintele nostru, în al doilea rând este ales de tot partidul și în al treilea rând cred că este singurul care poate să țină unitatea politică a PSD. Eu sper că cei doi vor avea înțelepciunea necesară să facă front comun sau să rupem pisica, indiferent de ce se va întâmpla”, spune Dorel Căprar.

Sunt și filiale în care părerile și susținerea sunt împărțite.

Liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, nu se opune ideii ca Mihai Tudose să rămână premier, dar are câteva amendamente: „Dacă există un reproș pe care prim-ministrul avea să îl facă, trebuia să îl facă în Guvern, nu la televizor. Asta e o greșeală care nu mai poate să fie repetată de către nimeni. Deocamdată, n-am văzut un motiv public care să mă convingă că doamna Dan ar trebui să plece din fruntea ministerului”, crede președintele CJ Maramureș.

De cealaltă parte, Mihai Tudose îi are alături pe Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD, dar și pe vicepremierul Marcel Ciolacu. Tabăra Tudose s-a consultat în ultimele zile și cu fostul lider al PSD, Adrian Năstase. În acest moment, opt filiale ale PSD îl susțin fără echivoc pe premier și cer să i se respecte puterile date de Constituție.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, explică la Europa FM de ce: „Dacă o să schimbăm guvernele din săptămână în săptămână, din lună în lună și din șase în șase luni după dorințele și preferințele unora, nu vor avea de pierdut decât românii. Fiecare trebuie să își spună, într-adevăr, părerea în Comitetul Executiv, dar de acolo trebuie să se iasă cu o soluție foarte clară – Guvernarea trebuie să meargă mai departe, bineînțeles cu premierul Mihai Tudose. Are și capacitatea, și responsabilitatea, dar și cadrul legal pentru a putea continua sau nu cu un anumit ministru”, spune președintele CJ Buzău.

După ultimele negocieri, compromisul este un scenariu mai degrabă exclus. Pentru ieșirea din criză, cei mai mulți lideri ai PSD estimează neoficial că fie Mihai Tudose, fie Carmen Dan trebuie să facă un pas înapoi.