Partidul Social Democrat dezaprobă categoric actele de violenţă care au deturnat demonstraţia din 10 august, la Mitingul Diasporei, şi ”solicită autorităţilor statului să-i ancheteze de urgenţă pe cei care au incitat la violenţă şi pe cei care au comis actele de agresiune”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.
De asemenea, autorităţile statului trebuie să stabilească în ce măsură actele de violenţă din Piaţa Victoriei, care s-au soldat cu răniţi şi pagube materiale, au fost determinate de declaraţiile, îndemnurile sau chiar implicarea directă a unor partide şi lideri politici din opoziţie – se precizează în comunicatul PSD.
Totodată, PSD solicită preşedintelui Klaus Iohannis să îşi ceară scuze imediat pentru afirmaţiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acţionat legitim şi legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria.
„Este inacceptabil ca preşedintele României să facă o astfel de declaraţie prin care subminează autoritatea statului şi îndeamnă la reluarea agresiunilor împotriva ordinii şi instituţiilor publice.
PSD respectă libera exprimare şi dreptul cetăţenilor de a demonstra în mod paşnic, dar respinge categoric intervenţiile politice prin care se încearcă deturnarea manifestaţiilor în acţiuni violente, cu scopul răsturnării Guvernului şi pentru înlăturarea puterii politice stabilită în mod legitim, prin alegeri libere şi corecte.”