Confidenţialitate

PSD: Coaliția de guvernare amână adoptarea Legii care reglementează consumatorul vulnerabil

Deputatul social-democrat Radu Popa acuză Guvernul că amână adoptarea Legii care reglementează consumatorul vulnerabil.

„Cu o inconștiență veselă, Coaliția de Centru-Noapte amână adoptarea Legii care reglementează consumatorul vulnerabil, chiar dacă această sentință socială era previzibilă la momentul adoptării Legii Bugetului când am văzut că sumele prevăzute pentru sprijinirea acestor categorii sociale lipseau cu desăvârșire. Asta deși prețul energiei electrice s-a majorat cu 18%, încă din ianuarie, efect direct al liberalizării prețului energiei și a lipsei de competiție reală în zona producătorilor, iar veniturile românilor au scăzut”, spune parlamentarul.

Radu Popa apreciază că efectele principale ale acestei amânări sunt că există categorii largi de populație care continuă să se zbată la limita sărăciei energetice și sunt vulnerabile într-o piață liberă.

„Însă, în mod brutal, Guvernul vrea să facă abstracție de acești oameni. Această abordare este inacceptabilă atât pentru că numărul de oameni în această situație e îngrijorător de mare dar și pentru că astfel de abordări ne-ar scoate din condiția umană. Conform datelor ANRE, în România 4,6 milioane de români nu consumă mai mult de 55kwh/lună, ceea ce spune mult despre veniturile lor având în vedere că acesta este consumul mediul lunar însumat, în medie, al unui bec și al unui frigider. Dar pentru Guvernul Coaliției de Centru-Noapte, aceștia oameni nu reprezintă o prioritate, cu toate că restul Europei are reglementat asta și are o Lege a consumatorului vulnerabil. Însă, pentru PNL și USR contează doar războaiele politice interne”, adaugă social-democratul.

Potrivit acestuia, în acest moment, doar 35% din cele 8,5 milioane de locuințe din România sunt conectate la gaz metan, iar un studiu ACER arată că 11% din populație se încadrează în definiția „consumatorului vulnerabil”.

„Ori masa aceasta de populație e înspăimântător de mare, dacă facem o comparație cu Polonia și cu Ungaria care au doar 0,8%-0,9% dintre consumatori considerați vulnerabili. Al doilea efect e distanțarea politicilor publice de la București de ceea ce face lumea civilizată a Europei. În anii trecuți, guvernele PSD au lucrat la o formă a legii și o definiție a consumatorului vulnerabil era pregătită. Dar au venit specialiștii în aria cercului și au distrus tot. Azi nu mai există criterii clare de definire a consumatorului vulnerabil și asta e foarte grav pentru că îngreunează rezolvarea problemei. În lumea civilizată, cei care nu au posibilități financiare să plătească costurile cu energia sunt identificați și sprijiniți prin lege. În România, PNL și USR nu vor. Azi pentru 4,6 milioane de oameni, Coaliția de Centru-Noapte stinge lumina”, conchide deputatul PSD.

FOTO: Facebook.com/radu.popa.98