PSD caută înlocuitor pentru Darius Vâlcov la conducerea ministerului de Finanțe.
‘
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea regretă demisia lui Darius Vâlcov și spune că social-democrații urmează să decidă cine îi va lua locul.
‘
Liviu Dragnea nu a dat însă niciun nume.
‘
Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov și-a dat demisia după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au adus la cunoștință că este suspect de trafic de influență.
‘
Potrivit DNA, în 2009, pe când era primar al orașului Slatina, Darius Vâlcov și-ar fi folosit influența pentru ca firma unui om de afaceri să câștige unele licitații pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în județul Olt.
‘
În schimbul acestor favoruri, Darius Vâlcov ar fi primit comisioane de 20 la sută din valoarea sumelor încasate în urma contractelor. Darius Vâlcov se întâlnea cu suspecții chiar și în cimitir – spun procurorii și ar fi primit banii în tranșe, în pungi de plastic. Chemat la DNA, Darius Vâlcov a negat acuzațiile care i se aduc.