Parlamentarii Partidului Social Democrat nu vor oferi votul de învestitură pentru noul guvern, decizia fiind luată în unanimitate în cadrul unei şedinţe desfășurate luni.
“PSD nu va gira un Executiv al concedierilor masive, al tăierilor de pensii şi de salarii, al scăderii nivelului de trai al românilor! Este responsabilitatea partidelor care au iniţiat şi au votat moţiunea de cenzură să îşi asigure majoritatea necesară pentru a susţine un nou Guvern. PNL-ul şi aliaţii săi trebuie să demonstreze românilor că ştiu să şi construiască, nu doar să distrugă”, se precizează într-un comunicat.
Potrivit social-democraţilor, “România nu se conduce doar cu declaraţii politice sforăitoare, ci cu un program de guvernare, susţinut de o majoritate parlamentară”.
“Le transmitem partidelor în cauză să se mobilizeze şi să-şi asume responsabilitatea pentru învestirea unui nou Executiv, având în vedere că, potrivit propriilor declaraţii, orice întârziere nu aduce decât deservicii României şi românilor”, adaugă comunicatul.
Liderii liberali discută cu ceilalţi lideri ai partidelor care au dărâmat Guvernul PSD pentru a afla dacă şi cine vrea să facă parte din noul cabinet. În funcţie de dorinţa fiecărui lider de partid, se va şti şi cine şi ce ministere va conduce.
Dacă niciun alt partid nu vrea să i se alăture PNL, atunci liberalii au deja o listă cu posibili miniştri.