Confidenţialitate

PRAHOVA: Protestul minerilor de la Salina Slănic a fost suspendat

Minerii de la Salina Slănic au suspendat, miercuri seară, protestul spontan declanşat în urmă cu aproximativ 36 de ore.

Liderul de sindicat, Alexandru Drăgoi, a declarat pentru Agerpres că răgazul va permite negocieri cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi conducerea Salrom.

Dacă tratativele vor eşua, protestul va fi reluat.

Cei aproximativ 80 de mineri aflaţi în subteran, dar şi ceilalţi care se aflau în protest au plecat acasă, iar joi dimineaţă vor relua lucrul.

De asemenea, în cursul zilei de joi sunt aşteptaţi la Salina Slănic reprezentanţi ai Ministerului Economiei, dar şi directorul Salrom, pentru a “încheia” negocierile începute miercuri, a precizat sursa citată.

Minerii de la Salina Slănic au declanşat un protest spontan, aceştia fiind nemulţumiţi de salariile mici şi de nivelul mic al investiţiilor.

Potrivit liderului de sindicat, un miner are un salariu negociat de 1.900 de lei iar un muncitor de la instalaţia de preparare are un salariu de 1.769 de lei.

O altă nemulţumire a minerilor de la Salina Slănic este legată de nivelul foarte mic al investiţiilor.