Confidenţialitate

Protestul din portul Constanța, suspendat de Tribunal

Tribunalul Constanța a suspendat protestul comun al organizațiilor sindicale și patronale din Portul Constanța împotriva conducerii administrative și executive a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, susținut timp de două luni prin acțiuni de pichetare a sediului companiei.

Decizia instanței de la sfârșitul săptămânii trecute prevede ca acțiunea de pichetare din portul Constanța, organizată de sindicate și patronat, să înceteze până la pronunțarea instanței de fond față de solicitarea formulată de Compania Națională de anulare a avizului acordat de Primăria Municipiului Constanța pentru organizarea protestului de la sediul companiei portuare.

Protestul maraton din Portul Constanța a fost inițiat la începutul lunii martie, când Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Organizația patronală Operatorul Portuar au decis să inițieze acțiuni de protest invocând lipsa dialogului social și atitudine discreționară din partea administratorilor companiei portuare.