Protestul din Bucureşti continuă şi la ora 22, după cum au relatat reporterii Europa FM aflaţi pe traseul coloanei de manifestanţi.
Cel puțin 13.000 de persoane protestează în continuare în centrul Bucureştiului. Manifestanții cer, între altele, demisia premierului Ponta și a viceprim-ministrului Gabriel Oprea.
Protestul a fost organizat pe Facebook și avea, inițial, drept cauză ceea ce participanții numesc lipsa de asumare a răspunderii pentru cele întîmplate vineri în clubul bucureștean Colectiv.
Cel care semnase autorizația de funcționare a clubului respectiv este primarul sectorului 4 din București, Cristian Popescu „Piedone”. Îndemnurile la demisia acestuia s-au transformat relativ repede în scandări antiguvernamentale.
Marţi seara, acționarii Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au fost arestați pentru 30 de zile.
Cristian Popescu „Piedone” a avut şi el o reacţie, în timpul protestelor, însă nu cea pe care i-o cereau protestatarii. Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, anunţă, în timp ce oamenii îi cer demisia în centrul Bucureştiului pentru tragedia din Clubul Colectiv, că în rondul din zona Colectiv va fi ridicat un monument în memoria victimelor – ”monumentul celor fără de vină”.