Confidenţialitate

Protestele de stradă se extind în ţară

Potrivit unor estimări neoficiale, în jur de 20.000 de persoane protestează, la această oră, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, cerând schimbarea actualei clase politice, pe care o consideră coruptă.

Circulaţia rutieră este blocată între Calea Victoriei şi Piaţa Rosetti. Pasajul Unirii este închis circulaţiei.

Jandarmeria Capitalei precizează că nu are în atribuţii să facă estimări publice privind numărul de participanţi.

Mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Tineri participanţi la manifestaţie au împărţit în mulţime ”Ziarul Colectiv”, format din coli A 4, unul dintre textele manifest aparţinându-i regretatului Adrian Rugină, unul dintre membrii trupei Goodbye To Gravity, care concerta în seara în care clubul Colectiv a fost mistuit de un incendiu.

Locuitorii mai multor oraşe s-au solidarizat.

Aproximativ 6.000 de timişoreni s-au adunat în Piaţa Operei.

Numărul ieşenilor care au ieşit pe străzi pentru a protesta faţă de clasa politică a urcat, pe timpul serii, la aproape 5.000.

La Cluj-Napoca, Sibiu şi Constanţa, numărul demonstranţilor a ajuns la aproape 3.000.

Peste 2.000 de craioveni mărşăluiesc pe străzile oraşului lor. Cam tot atâţia băcăuani au cerut demisiile tuturor parlamentarilor.

În jur de 1.000 de persoane au protestat la Oradea şi Satu Mare, scandând lozinci împotriva partidelor politice.

La Alba Iulia, câteva sute de persoane s-au reunit la un miting şi marş de protest în centrul oraşului. La finalul acţiunii, o parte dintre ei au mers spre locuinţa primarului Mircea Hava, unde au scandat “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”.

Peste 700 de braşoveni s-au adunat lângă sediul Prefecturii, solicitând ca viitorul executiv să fie unul competent, fără corupţi.

Numărul nemţenilor adunaţi în faţa Teatrului Tineretului este estimat la aproape 500.

Peste 400 de târgumureşeni s-au adunat la Ceasul cu Flori pentru a aprinde o lumânare în memoria victimelor de la clubul bucureştean Colectiv şi pentru a participa la un marş împotriva corupţiei.

Peste 500 de vâlceni au cerut, în Piaţa Revoluţiei, alegeri anticipate şi dizolvarea Parlamentului.

Manifestaţii au loc şi la Bacău, Brăila, Galaţi şi Ploieşti.

Câteva sute de tineri hunedoreni au protestat paşnic la Petroşani şi Deva.

Tineri gorjeni demonstrează la Târgu-Jiu, cerând demisia autorităţilor locale.

Peste 250 de vasluieni au participat la o manifestaţie în Piaţa Centrului Civic.

La Tulcea, aproape 100 de persoane au participat la un marş de solidaritate cu familiile victimelor de la Colectiv.

Urmare a masivelor proteste de seara trecută din Bucureşti şi alte oraşe ale ţării, premierul Victor Ponta a anunţat că demisionează împreună cu întreaga sa echipă. 25.000 de bucureşteni au cerut, în stradă, demisii la nivel înalt după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 32 de tineri. Protestatarii au acuzat că neregulile şi corupţia sunt cauzele tragediei care a îndoliat România.

Potrivit Mediafax, liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, i-au recomandat iniţial lui Victor Ponta să îi ceară demisia lui Gabriel Oprea din funcţia de ministru Întrucât generalul ar fi refuzat, social-democraţii au cerut demisia întregului cabinet.

Într-o alocuţiune avută la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că demisia executivului condus de Victor Ponta este una tardivă. Preşedintele a trimis, în această seară, o scrisoare liderilor partidelor parlamentare, pe care îi invită la consultări pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Primele chemate sunt PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale.

Înainte de a demisiona, Victor Ponta l-a propus pe Mircea Duşa pentru a asigura interimatul la cârma executivului.

Vehement contestat, Cristian Popescu Piedone a renunţat şi el la funcţia de primar al sectorului 4, pe raza căruia se află clubul morţii.

Ştirea se actualizează