Blocul Național Sindical va sesiza Comisia Europeană asupra incertitudinilor pe care le aduce noua Lege a pensiilor. BNS susține că noul act normativ care a fost adoptat recent în Senat, îi sancţionează pe salariaţii activi.
Preşedinte Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, afirmă că proiectul de lege adoptat de guvern privind reforma sistemului public de pensii îi favorizează pe pensionarii actuali și îi sancţionează pe salariaţii activi.
Într-o conferinta de presă, BNS a anunțat că va sesiza Comisia Europeană asupra incertitudinilor pe care le aduce noua lege a pensiilor.
„Am sesizat deja comisarul european pentru muncă. Singurii care beneficiază, pe termen scurt, de acest proiect sunt actualii pensionari aflaţi în plată. Pregătiţi-vă că în 2030 va fi crescută din nou vârsta de pensionare aşa cum arată lucrurile, odată cu adoptarea proiectului”, a scris Dumitru Costin pe Facebook.
Senatul a adoptat cu 85 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 19 abțineri proiectul de lege privind sistemul public de pensii, după ce comisiile de specialitate au emis raport favorabil cu amendamentele admise.
Propunerea de lege se află în procedură de urgenţă în Parlament, iar Camera Deputaţilor este for decizional pe proiect.
Minerii din Valea Jiului amenință cu proteste
Ei sunt nemulțumiți atât de salariile pe care le iau, cât si de noua lege a pensiilor care, in forma votată de senatori, ii dezavantajează.
Potrivit președintelui sindicatului Muntele, Darius Cîmpean, noua lege a pensiilor presupune, pentru mineri, mărirea vârstei de pensionare, si micșorarea cuantumului pensiei în condițiile în care minele se închid.
Conform legii pensiilor votată de senat, minerii pierd sume importante de bani la ieșirea la pensie, în timp ce vârsta de pensionare ar urma sa crească de la 45 la 47 de ani.
„Mâine, la fiecare sucursală componentă a Complexului Energetic Valea Jiului, la ora 13:00, toți angajații vor fi prezenți într-un protest prin care să tragem un semnal de alarmă asupra problemelor ce apar în cazul în care Legea Pensiilor va trece și de Camera Deputaților”, a spus Darius Cîmpean.
Legea va fi dezbătută la începutul săptămânii viitoare în Camera Deputaților, iar minerii au speranța că lucrurile vor fi îndreptate aici. Minerii vor începe de joi protestele, la fiecare unitate minieră ce aparține de Complexul Energetic Valea Jiului.
Legea Pensiilor a trecut de Senat marți, 14 noiembrie 2023
După o dezbatere de o singură zi în comisii și în plen, în Senat, legea Pensiilor merge în Camera Deputaților la vot final. Proiectul a fost adoptat ieri de senatori într-o ședință marcată de scandal între opoziție și putere. Dezbaterile s-au desfășurat pe repede înainte în lipsa de miniștrilor Muncii și Finanțelor.
În ciuda protestelor opoziției care a cerut explicații privind impactul bugetar, proiectul a trecut rapid prin procedurile Senatului.
Se întâmplă în condițiile în care partenerii de coaliție s-au înțeles cu o zi înainte într–o ședință asupra modificărilor aduse legii. Asta după ce documentul crease săptămâna trecută cea mai mare criză din coaliția aflată la putere acum.
Legea pensiilor a fost votată în Senat, ca primă cameră sesizată, după o dezbatere de mai bine de 4 ore. Comisiile de specialitate au dat, la rândul lor, raport favorabil cu amendamente admise.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: „Voturi pentru: 86. 85, scuze. Împotriva: 6. Abțineri: 19. Aprobată”.
Reprezentantii opoziției au declarat că s-au abținut la vot
Senatorul USR Irineu Darău: „Eu cred cu convingere că 99% din parlamentari nu știu ce au votat în seara aceasta. Nu știu ce impact bugetar are. Nu știu ce au lăsat și pe cine au lăsat pe afară. PSD-ul minte: legea asta putea să fie dată de doi ani”.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii Marius-Ilie Stanciu a anunţat, în plen care este impactul bugetar pentru noua lege a pensiilor: „Impactul este de 25 de miliarde, din care 15 miliarde necesar pentru indexarea valorii punctului de pensie cu 13,8, iar 10 miliarde pentru recalcularea care se va aplica de la 1 septembrie”.
Anterior, în comisii Opoziția a acuzat Guvernul că nu are bani pentru majorarea pensiilor, iar amendamentele sale au fost respinse pe bandă rulantă.
„Show me the money! Nu, nu dăm o probă în Jerry Maguire aici, dar vreau să înțelegem de unde vin banii pentru această lege”, subliniază opoziția.
Partidele aflate la putere susțin însă că adoptarea legii este o urgență: „Nu ați înțeles că oamenii nu ne-au votat ca să ne plângem că nu sunt bani? Nu să le mai spunem încă un an <<Domnule, știți, nu sunt bani că noi, cei de la USR, am trecut în PNL că facem piste de biciclete prin cărări de munte>>”.
Proiectul de lege: Pensiile vor crește după recalcularea în funcție de noua formulă
Potrivit proiectului de lege, punctul de pensie se indexează de la 1 ianuarie cu 13,8%, iar de la 1 septembrie 2024, pensiile ar urma să crească în urma recalculării după noua formulă.
Autori: Ana Stanciu, Ioana Brustur-Căpitanu, Marius Mitrache
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Proteste spontane la casele județene de pensii și DSP-urile din țară | VIDEO