Ieri, la Viena, aproximativ 20.000 de persoane au manifestat împotriva relelor tratamente la care sunt supuşi imigranţii, după ce cadavrele a 71 de refugiaţi au fost descoperite săptămâna trecută într-un camion abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria.
Manifestanţii s-au strâns la gara Westbahnhof, după care au defilat pe un important bulevard comercial. Marşul a avut loc în timp ce o slujbă se desfăşura la Catedrala Sf. Ştefan în memoria refugiaţilor morţi.
Între timp Germania anunță că din ianuarie până în aprilie a arestat aproape 1800 de suspecți de suspecţi de trafic de imigranţi. 147 sunt originari din România dar cei mai mulți provin din Ungaria -227. Cancelarul Angela Merkel a anunțat ieri că pe 24 septembrie va prezenta un set de măsuri pe care Germania le va adopta pentru a aface față crizei refugiaților.