Restricţiile noi din Italia au scos în stradă mii de persoane nemulţumite că regiunile Toscana şi Campania vor intra în carantină de la miezul nopţii.
Protestele au avut loc la Napoli, în ciuda faptului că spitalele din oraş au ajuns la capacitate maximă.
Regiunea Campania a fost declarată zonă roşie şi va fi închisă. Mii de locuitori din oraşul Napoli au ieșit pe străzile oraşului şi au criticat guvernul Conte.
Deşi spitalele au ajuns la saturaţie, napolitanii nu acceptă închiderea regiunii Campania.
Spre deosebire de alte dăţi, nu s-au înregistrat incidente.
Guvernul italian a anunţat noi restricţii regionale. Toscana şi Campania au fost declarate şi ele zone roşii şi vor intra de duminică în carantină totală.
De duminică, napolitanii şi toţi locuitorii din zonele declarate roşii vor putea ieşi din casă doar cu declaraţia pe propria răspundere. Motivul trebuie să fie de maximă importanţă ca serviciu, cumpărăturile sau urgenţele medicale.
Spitalele din Napoli au ajuns la capacitatea maximă, iar 116 bolnavi au fost transferaţi vineri, la Roma. Dar spre deosebire de alte dăţi, nu s-au înregistrat incidente.