Confidenţialitate


Andreica, sindicalist: Avem unități de poliție care au apă doar la lighean


Andreica, sindicalist: Avem unități de poliție care au apă doar la lighean

Zeci de polițiști protestează în fața Ministerului de Interne, joi, nemulțumiți că nu se alocă bani pentru dotările de bază ale secțiilor în care își desfășoară activitatea.

În plus, sindicaliștii cer aplicarea legii salarizării și îl acuză pe ministrul de Interne că nu vine la masa discuțiilor.

”Avem unități de poliție care au apă doar la lighean, pe care o duc cu găleata, și avem unități de poliție care stau să cadă atât pe polițiști, cât și pe cetățeni. Neaplicarea legii salarizării, insuficiența fondurilor alocate pentru condițiile de muncă și, de asemenea, nu există niciun fel de viziune pe termen scurt, mediu și lung la Ministerul Afacerilor Interne. Lipsa dialogului și a unei predictibilități în privința politicilor publice, evident că noi vom ajunge să decontăm toate aceste incapacități, a spus, la Europa FM, Cosmin Andreica, reprezentantul Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În paralel, militari și pensionari militari protestează în fața Guvernului.

 


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…