Acțiuni de stradă împotriva proiectelor de modificare a legilor justiţiei sunt anunţate, pe Facebook, pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară.
În Capitală, oamenii se vor aduna în faţa Guvernului, urmând ca, în jurul orei 19.00, să plece în marş spre Parlament.
Marşul din Capitală este intitulat “NU vrem să fim o naţie de hoţi!”.
Un marş este anunţat şi în Suceava; manifestanţii se vor strânge în faţa Prefecturii, pentru ca mai apoi să plece spre sediul PSD.
Alte proteste vor fi organizate în Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Constanţa (Prefectură), Oradea (Piaţa Unirii), Timişoara (Piaţa Victoriei), Sibiu (Piaţa Mare), Braşov (Prefectură), Rădăuţi (Catedrală, cu marş spre Primăria Rădăuţi), Focşani (Piaţa Unirii), dar și la Târgu Ocna (Primărie).
Românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei din țară, așa că proteste sunt anunţate pentru duminică şi în străinătate, în oraşe precum Paris, Berlin, Roma și Zurich.
Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, a precizat, sâmbătă, că nu susţine propunerile PSD-ALDE de modificare a legilor justiţiei şi a anunţat că va fi alături de manifestanţi, în stradă, la protestele care încep duminică.
Legile justiției au fost dur criticate în ultima perioadă de asociațiile de magistrați, de societatea civilă și de președintele Klaus Iohannis și au primit aviz negativ din partea Consiliul Superior al Magistraturii.