Peste 140 de proteste vor avea loc astazi în Franța pe fondul reformelor din domeniul muncii.
Reformele, care prevăd negocieri între angajatori şi sindicatele pentru drepturile angajaţilor, au provocat furia sindicatelor care acuză guvernul de ameninţări la adresa securităţii locurilor de muncă prin iniţiativele respective. Ministrul francez al Muncii spune că reformele vor reduce rata de neanjagare din ţară la mai puţin de 10%.
Compania feroviară naţională SNCF a anunţat perturbări majore în trafic, în special în Paris, unde unul din trei trenuri funcţionează, potrivit Le Figaro. De asemenea şi cursele companiei Eurostar care fac legătura între Paris, Londra şi Bruxelles vor înregistra astfel de perturbări în programul de funcţionare.