300 de mineri de la Expoatarea Miniera Berbeşti – Alunu au întrerupt lucru în acestă dimineaţă și protesteaza în faţa unităţii. Oamenii sunt nemulţumiţi de tăierile salariale făcute de noul administrator CET Govora înainte ca societatea să intre în insolvenţă.
Complexul Energetic Oltenia a externalizat Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu la sfârşitul anului trecut pentru stingerea unei datorii de 200 de milioane de euro.
Nemulţumiţi de tăierile salariale şi teama de şomaj i-a determinat pe minerii din schimbul unu de la Expoatarea Miniera Berbeşti să întrerupă lucru în acestă dimineaţă.
Ei acuză conducerea CET Govora de rea credinţă pentru că înainte cu doare o lună de intrarea în insolvenţie a tăit toate primele şi ajutoarele de enegie ale minerilor. Iar acum administratorul judiciar al companiei a anunţat alte tăieri slariale dar şi disponibilizări.
Potrivit liderului de sindicat minerii au pierdut aproape 500 de lei din veniturile lunare.
Protestul este unul spontan dar este posbil să se transforme în grevă la care să participe toţi cei 1100 de angajaţi, anunţă sindicatele.
În martie 2015, printru-un acord Expoatarea Miniera Berbeşti – Alunu a trecut de la Complexul Energetic Oltenia în administrarea CET Govora în contul unei datorii de 200 de mil de euro.
Problemele finaciare ale CET au început odată cu intrarea în insolvenţă a Combinatului Oltchim Râmnicu Valcea de la care avea de încasat o creanţă de 137 de milioane de lei.
Centrala Electrică de Termoficare este în subordinea CJ Vâlcea. Are 1600 de angajaţi şi produce pe bază de cărbune : curent electric, abur industrial, agent termic și apă menajeră pentru municipiul Râmnicu Vâlcea.