Confidenţialitate

Proteste spontane la casele județene de pensii și DSP-urile din țară | VIDEO

Protest spontan la Casa Județeană de Pensii Constanța. Zeci de angajați au ieșit în fața instituției, cerând eliminarea inechităților salariale generate de clasa politică. Sindicaliștii avertizează că se poate ajunge la grevă generală cu blocarea totală a activității.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Angajații Casei Județene de Pensii Constanța au intrat pentru o oră, de la 10:00 la 11:00, într-un protest spontan, fără întreruperea activității cu publicul. Protestul lor vine după ce, ieri, angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate în urma unei greve prelungite.

„Nemulțumiți de faptul că nu au fost aliniați la salariile colegilor din familia ocupațională. Fiecare și-a câștigat drepturi prin diferite metode, că este Ordonanță de Urgență sau completare la Ordonanță de Urgență, și angajații Ministerului Muncii au rămas, din păcate, total pe dinafară”, ne-a declarat liderul sindical de la Casa de Pensii Constanța, Steliana Brighiu.

Protestatarii Casei de Pensii așteaptă reacția guvernanților

„În funcție de dinamica acestui protest vom continua cu procedura legală, de demarare a conflictului de muncă până se ajunge la greva generală, probabil”, spun protestatarii.

Angajații CJP Constanța au subliniat că nu cer majorări salariale, ci eliminarea inechităților generate tot de clasa politică.

Sursa foto: CJP Constanța

Sursa foto: CJP Constanța

Sursa foto: CJP Constanța

Sursa foto: CJP Constanța

Sursa foto: CJP Constanța

Arad: Sunt din nou proteste în instituțiile județene subordonate Guvernului. Oamenii cer salarii mai mari și condiții mai bune de muncă

Conflictul social s-a reaprins după ce Camera Deputaților a aprobat majorări salariale doar în cazul Caselor de Asigurări de Sănătate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aproximativ 30 de angajați de la Casa Județeană de Pensii Arad au ieșit în curtea instituției, într-un nou protest spotan. Aceștia au protestat de câteva ori și în vară, dar au suspendat acțiunile sindicale după ce li s-a promis că solicitările le vor fi rezolvate.

Sindicaliștii spun că este revoltător să vadă cum alți colegi din alte ministere se bucură de beneficii și salarii consistente, în timp ce ei sunt nevoiți să accepte de ani buni batjocură și dispreț din partea Guvernanților, a celor care ar trebui să le reprezinte intersele.

Așa că și ei solicită în continuare salarii pe măsura efortului contribuției lor sociale și condiții mai bune de muncă. Pentru a nu afecta activitatea cu publicul, unii dintre sindicaliști au asigurat continuitea serviciilor.

Alte proteste la DSP Arad

Proteste au fost și la Direcția De Sănătate Publică Arad, unde aproape 30 de membri din sindidatul SANITAS au oprit lucrul în cadrul unui protest spontan și au ieșit in curtea instituției.

Și aici, oamenii cer salarii mai mari și condiții mai bune de muncă.

Activitatea cu publicul la DSP Arad a fost oprită pe timpul protestului. Sindicaliștii din cele 2 instituții sunt chiar și mai furioși și revoltați după ce au văzut că angajații din Casele de Asigurări de Sănătate au obținut creșterile salariele solicitate.

Sursa foto: Ciprian Boițiu

Sursa foto: Ciprian Boițiu

Sursa foto: Ciprian Boițiu

Sursa foto: Ciprian Boițiu

Sursa foto: Ciprian Boițiu

Sursa foto: Ciprian Boițiu

Vrancea: Mai mulți angajați ai Direcției de Sănătate Publică Vrancea au întrerupt azi lucrul și au ieșit în fața instituției, pentru că cer să li se redea demnitatea

Protest spontan în mai multe Direcții de Sănătate Publică din țară, în această dimineață. La o zi după ce greva angajaților din Casele de Asigurări de Sănătate s-a încheiat, cei din DSP-uri au întrerupt activitatea. Aceștia sunt nemulțumiți că nu au fost asimilați colegilor din casele de asigurări și, în consecință, nu le cresc salariile. În Vrancea, protestatarii au cerut să primească măcar o indexare cu rata inflației.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai mulți angajați ai Direcției de Sănătate Publică Vrancea au întrerupt azi lucrul și au ieșit în fața instituției, pentru că cer să li se redea demnitatea. A fost un protest spontan, pașnic, iar activitatea instituției nu a fost afectată. Nu va rămâne însă așa, dacă nu vor crește salariile, spun protestatarii.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, Cătălin Graur, spune că nivelul scăzut de salarizare ține departe specialiștii, astfel că instituția are în prezent un mare deficit de personal, situație valabilă la nivelul întregii țări.

Potrivit protestatarilor, salariile angajaților din direcțiile de sănătate publicvă nu au mai crescut din 2018.

Protest spontan în instituțiile din Ministerul Muncii, la nivel național

Angajații Sindicatului Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii cer un tratament echitabil din partea guvernanților, personal suficient pentru a face față volumului de muncă și salarii pe măsura activității depuse.

Adrian Ionică, lider de sindicat SNSIMM: „Protestul spontan este cu câteva cereri de bun simț: dorim un tratament echitabil, o remunerare corectă, condiții de muncă adecvate, personal adecvat pentru a ne desfășura cerințele activităților noastre”.

Momentan, protestul va dura câte o oră pe zi, însă sindicaliștii iau în calcul și prelungirea acestuia, dacă situația o va impune.

„Deocamdată este un protest spontan, au decis câte o oră pe zi. după care noi, în funcție de reacțiile politicienilor, vom decide care va fi următoarea formă de protest. Probabil ne îndreptăm către o grevă de avertisment, conform procedurii”, a mai spus Adrian Ionică, lider de sindicat SNSIMM.

Potrivit liderului de sindicat, aproximativ 9000 de oameni din toată țara participă la protestul spontan.

„Sunt 42 de județe, 4 instituții din fiecare județ, o medie de 50-60 de angajați pe instituție – se duce undeva în 9000 de oameni”, a mai spus Adrian Ionică.

La sfârșitul lunii august, Ministrul Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit cu reprezentanții Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, pentru a discuta aceste cerințe, care până în prezent nu au fost soluționate.

Autori: Andrei Ștefan, Ciprian Boițiu, Claudia Toader, Ghiulfer Predescu

Sursa colaj foto: CJP Constanta / DSP Galați / DSP Vrancea / Ciprian Boițiu

Citește și: Sesizare penală pentru poluare în urma deraierii trenului privat de la Arad | AUDIO