Peste 80 de mineri de la exploatarea de uraniu Crucea-Botuşana sunt blocați, de seara trecută, în subteran. Ei s-au blocat în subteran încă de aseară. Minerii sunt nemulțumiți de disponibilizările care vor avea loc în Compania Națională a Uraniului și de perspectiva închiderii exploatării zăcământului de uraniu, de la Crucea, județul Suceava. Preşedintele Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din Compania Naţională a Uraniului, Mugurel Huţuleac, a declarat pentru Europa FM.
“Sunt blocați în subteran și 83 au intrat în greva foamei. Aseară, la 18, 30. Așteaptă până diseară un răspuns oficial la revendicările solicitate. Mâine, avem o întâlnire programată cu domnul vicepremier Cristian Borc, dar minerii din subteran așteaptă un răspuns până diseară la revendicările formulate.”
Care sunt, însă, revendicările concrete ale minerilor?
“Neîntreruperea activității de producție până în 2020, valorificarea producției din stoc și a celei curente, plus punerea în aplicare a planului de restructurare, redresare a activității, reducerea numărului de personal de la 1.200 la 750.”
Protestul de la Crucea a debutat ieri cu 118 mineri care au hotărât să nu mai coboare în galerii. Aseară, însă, 83 de ortaci au decis să intre în subteran, declarând totodată că încep şi greva foamei. Mina de la Crucea, judeţul Suceava, este ultima exploatare de uraniu încă activă din România.
Compania Naţională a Uraniului a decis să închidă temporar mina Crucea-Botuşana, considerată o exploatare neeconomică, şi să demareze activităţile necesare pentru începerea exploatării de la Tulgeş-Grinţies, măsuri luate în cadrul noii strategii a companiei.
La începutul anului, componenţa Consiliului de Administraţie a CNU a fost modificată, fiind numit un nou director general.