Protest la poarta Termocentralei Craiova 2. Locuitorii din zonă spun ca se tem pentru sănătatea lor. Mai multe străzi din zonă au fost acoperite de praf de cărbune provenit de la termocentrala – transmite corespondenta Europa FM, Ana Maria Constantinescu.
Aproape 50 de oameni care locuiesc în apropierea termocentrelei Craiova II, care aparține de Complexul Energetic Oltenia, dar și din localități apropiate și-au strigat nemulțumirile în stradă.
Au afișat pancarte, la poarta termocentralei, cu mesaje prin care cer sa respire un aer curat.
Oamenii se plâng de două luni de faptul că sunt intoxicați cu cenușă. Casele, curțile și mașinile lor au fost acoperite, de nenumărate ori, cu pulbere provenita de la termocentrala.
Comisarii Gărzii de Mediu Dolj au și amendat recent societatea cu 100 mii lei, după ce făcut verificări și au constatat că blocurile energetice 1 şi 2, construcţii tip deschis, prezintă pori/fisuri la sistemul de etanşare al cazanelor şi a canalelor de gaze de ardere.
Garda de Mediu a dispus și masuri de remediere a deficientelor. Nu s-a schimbat nimic, astfel că și astăzi, în zona, este plin de cenușă.
Foto: Horațiu Buzatu/Facebook