Confidenţialitate


Protest la Casa de Pensii Neamț. Un bătrân cere de 7 luni dovada vechimii în muncă


Protest la Casa de Pensii Neamț. Un bătrân cere de 7 luni dovada vechimii în muncă

Un bătrân dintr-o comună din zona municipiului Roman a protestat în fața sediului Casei de Pensii Neamț.

El susține că a lucrat zece ani în Spania și, pentru a-și depune dosarul de pensionare, are nevoie de dovada vechimii din România. A cerut-o în iulie 2019 și spune că încă nu a primit-o.

Pensionarul, în vârstă de 68 de ani, a muncit în Spania cu carte de muncă. Acolo și-a depus dosarul de pensie la sfârșitul lunii mai 2019, dar avea nevoie și de actele prin care să rezulte că a lucrat în România. Astfel, în luna iulie 2019, autoritățile spaniole au solicitat CJP Neamț aceste documente.

„De atunci nu s-a rezolvat nimic. Am fost și în audiență și nici măcar nu mi s-a dat o dată în care să-mi spună când se rezolvă”, a spus pensionarul.

Acesta a mai declarat că, până nu i se rezolvă situația, va protesta în fiecare zi în fața CJP Neamț, de la ora 8.00 la 16.00.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț au transmis că au primit în luna iulie 2019 solicitarea de transmitere a datelor. Reprezentanții instituției susțin că au trimis încă din luna septembrie 2018, când au primit o solicitare similară, un document pe care instituția spaniolă îl putea utiliza pentru calcularea unei pensii provizorii.

Potrivit acestora, întrucât activitatea specifică pensiilor internaționale se desfășoară mai greu, datorită faptului că personalul este insuficient, lucrările au suferit întârzieri.

CJP Neamț promite că în perioada următoare va transmite toate formularele necesare către instituția similară din Spania.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria