Un protest a avut loc duminică seara, în Piața Victoriei din București, în semn de nemulțumire față de proiectul guvernului care definește carantina şi izolarea.
Participanții la protestul din Piața Victoriei au scandat „Libertate” şi „Jos Guvernul”. Unii dintre aceștia au purtat pancarte pe care scria „Cred în Dumnezeu nu în Covrig 19”, iar mulți dintre ei au avut în mâini steaguri tricolore.
Cei mai mulţi dintre protestatari nu au purtat măşti de protecție şi nu au respectat măsurile de distanțare. La faţa locului au fost şi jandarmii care i-au avertizat pe participanţi că vor fi amendaţi.
Proiectul privind carantinarea și izolarea a fost sâmbătă pe ordinea de zi a senatorilor, dar dezbaterile au fost amânate. Proiectul de lege a fost adoptat joi de Camera Deputaților.
Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost adoptată, luni, de Guvern, după ce CCR a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în spitale este contrară Constituției.