După ce sâmbătă a avut loc în Piața Victoriei ”protestul menit să facă dreptate pentru România”, organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), protestatarii au rămas în corturi în fața Guvernului și continuă să-și strige revendicările în stradă și azi. Pe lângă cei rămași în corturi, un nou protest este programat să aibă loc și azi, de la ora 17.
„Văd o țară depopulată și sărăcită. Se nasc mai mulți copii români peste hotarele țării decât în interiorul lor! Ne-am săturat și spunem „STOP”. Suntem suficient de determinați ca să terminăm o dată pentru totdeauna cu acest jaf național. Trebuie ca noi, românii, să fim principalii beneficiari ai resurselor naturale ale României: păduri, petrol, gaze naturale. Vrem Maramureșul, vrem Bucovina, Ardealul, Moldova, Banatul, Țara Românească, Oltenia, toate unite și îndestulate! Vrem unirea românilor împotriva sistemului care ne-a condus în ultimii 30 de ani. Vrem dreptate pentru România!”, spune George Simion, co-președinte AUR.
Protestatarii și-au rezumat revendicările într-o listă de 10 puncte:
1. Desfășurarea procesului de învățământ în școli, nu în sistem online, cu asigurarea condițiilor de igienă impuse de pandemie. Toaletele și apa curentă nu trebuie să lipsească din nicio școală;
2. Demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Bode, în contextul accidentului de circulație provocat în data de 30 august, pentru încălcarea flagrantă a regulilor de conduită pe drumurile publice, sfidarea participanților la trafic și aruncarea întregii responsabilități pe umerii unui militar care are constrângeri în a reacționa public;
3. Anchetarea achizițiilor publice făcute în pandemia de SARS-CoV-2 și, după caz, recuperarea prejudiciilor acolo unde acestea s-au realizat cu încălcarea legii (obținerea de foloase necuvenite, achiziția de mărfuri neconforme, infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, mită, trafic de influență etc.);
4. Renunțarea la măsurile derogatorii de la obligațiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și restabilirea dreptului la libertatea întrunirilor și adunărilor publice, fără îngrădire;
5. Asigurarea accesului imediat la medicamente vitale pentru populație (precum Euthyrox sau tratamentele necesare bolnavilor de cancer și de alte boli grave) prin punerea sub control militar a achizițiilor necesare și a modului de distribuire;
6. Asigurarea asistenței medicale în spitale pentru bolnavii cu afecțiuni cronice;
7. Anchetă extinsă a Consiliul Concurenței referitoare la poziția de monopol a companiilor austriece care desfășoară activități în sectorul forestier;
8. Anchetarea cu celeritate de către Procuratura Generală a marilor privatizări făcute după căderea comunismului;
9. Sistarea procedurilor de vânzare a pachetelor majoritare deținute de statul român la companii precum CEC Bank, Eximbank, Hidroelectrica, TAROM ș.a.;
10. Clasificarea hidrocentralelor de pe râul Jiu în rândul obiectivelor de interes national și finalizarea lucrărilor ajunse în stadii avansate.
FOTO: AUR