UPDATE:
Jandarmii l-au îndepărtat pe protestatar din zona Guvernului. Între timp, alte persoane scandează lozinci antiguvernamentale. Jandarmii le cer să părăsească trotuarul din fața clădirii Guvernului.
Bărbatul s-a legat de picior cu un lanţ de ancoră de gardul care împrejmuieşte clădirea Palatului Victoria pe latura dinspre bulevardul Iancu de Hunedoara şi ţine în mâinile pe care şi le-a prins într-o pereche de cătuşe un bidon cu benzină.
La faţa locului se află mai mulţi jandarmi care încearcă să-l convingă să renunţe la protest, explicându-i că prin gestul său încalcă legea care sancţionează tulburarea ordinii şi liniştii publice.
“Nu vrem o ordonanţă de urgenţă, vrem să fie consultate organismele civice care pot spune dacă e bună o ordonanţă de urgenţă pentru amnistiere şi graţiere în justiţie”, le-a spus bărbatul jurnaliştilor aflaţi la faţa locului.
Înainte de ședința Executivului, un protestatar s-a legat cu lanturi de gardul Guvernului. El a spus că nu vrea decât să-și exprime nemulțumirea că Guvernul nu ia în seamă revendicările societății civile.
Când jandarmii au încercat să-l desprindă de gard, bărbatul a amenințat că își dă foc.
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern nu se află un proiect de Ordonanță de Urgență cu referire la Justiție.
De fapt, Ministrul Justiției a spus în această dimineață că nu există nici un proiect care privește amnistia penală.
În schimb, nu este exclus să se adopte o amnistie fiscală, dar și să se stabilească printr-o hotărâre de guvern un preț maxim de vânzare a gazelor naturale din producția internă. Și anume 55 de lei /metru cub.