Aproximativ 50 de oameni protestează, miercuri seară, în Piaţa Victoriei, pentru susţinerea premierului Sorin Grindeanu, aceştia strigând ”Sorine, fi bărbat” şi ”Tudorel, n-ai tupeu, pune pragul de un leu”.
Oamenii s-au strâns în faţa Guvernului, începând cu ora 19.00, în acest moment fiind aproximativ 50 de protestatari. Ei au afişat pancarte cu ”#rezist #insist”, ”PSD, ciuma roşie” şi au păpuşi îmbrăcate în zeghe cu feţele lui Ion Iliescu, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu şi Liviu Dragnea.
Un protest similar a avut loc şi la Palatul Parlamentului unde mai multe pancarte cu mesaje împotriva preşedintelui PSD Liviu Dragnea alături de o alta mai mare pe care scrie Sorinele – Rezistă, au fost puse, miercuri, pe gardul Palatului Parlamentului, în timp ce în clădire se desfăşoară şedinţa Comitetului Executiv al PSD în care se decidea soarta Cabinetului Grindeanu. Parlamentarul USR Cosette Chichirău postează o fotografie de la protest şi cheamă oamenii să vină la Palatul Parlamentului.
Pe pancartele improvizate scrie “Dagnea, nu uita, tre’ să pleci doar dumneata!”, “Dragnea, fii bărbat, dă-ţi demisia imediat! Că eşti iarăşi inclulpat!” şi “Dragnea, nu fi trist, Grindi e acum #Rezist”, aluzie la mesajul protestarilor din Piaţa Victoriei.
De asemenea, sprijinite de gard erau marionete îmbăcate în zeghe cu chipurile lui Ion Iliescu, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.
Cele câteva persoane aflate la ineditul protest au fost legitimate de jandarmi.
Comitetul Executiv al PSD a decis, miercuri, după cinci ore şi jumătate de dezbateri, să retragă sprijinul politic al partidului pentru guvernul Grindeanu, cu 68 de voturi favorabile.
Votul pentru retragerea sprijinului politic a fost unanim.
Totodată, s-a decis ca cei care refuză să plece din Guvern să fie excluşi din partid.