Confidenţialitate

Protest cu un brad împodobit cu amenzi la Ministerul de Interne

Membri ai grupării #REZIST, care au organizat numeroase proteste anti-guvernamentale în Piața Victoriei, se află în fața Ministerului de Interne cu un brad împodobit cu amenzi.

Ei spun că au prins toate amenzile primite de la jandarmerie în timpul protestelor anti-guvernamentale într-un brad pentru a atrage atenția asupra amenzilor abuzive.

Printre amenzile prinse în brad se numără și cea primită de un bărbat surdo-mut, acuzat că a scandat sloganuri anti-guvernamentale la începutul Congresului PSD desfășurat recent.

Și Florin Bădiță, liderul #Rezist de la Cluj, a fost amendat recent pentru un protest în fața PSD.