Confidenţialitate

Protest cu tractoare la Paris

Fermierii francezi organizează azi un amplu protest, nemulțumiți de scăderea prețurilor la lapte și carne.

În jurul orei locale 9.00, poliția pariziană a numărat 1.365 de tractoare și aproximativ 100 de autocare la periferiile capitalei. În plus, la chemarea FNSEA, primul sindicat agricol din Franța, alte câteva mii de agricultori s-au îndreptat spre Paris cu autocarul sau trenul.

Odată reuniți la Poarta Vincennes, în estul Parisului, unul din principalele puncte de acces spre Capitală, fermierii s-au deplasat spre Place de la Nation, unde vor protesta pe parcursul zilei.

 

Aceștia cer ajutorul Guvernului înaintea unei reuniuni a miniștrilor europeni ai Agriculturii care va avea loc săptămâna viitoare. În cursul zilei, o delegație a protestatarilor este așteptată la discuții de premierul Manuel Valls.

În iulie, Guvernul a anunțat un plan de urgență pentru crescătorii de animale în valoare de 600 milioane de euro. Sectorul agricol francez este afectat de embargoul introdus de Rusia pentru produsele agro-alimentare occidentale și de eliminarea cotelor la lapte în Europa.

 

Angry French farmers and 1,000 tractors head for Paris protest. Photo @MartinBureau1 #AFP pic.twitter.com/j5DdveSHZh

— AFP Photo Department (@AFPphoto) September 3, 2015