Protest la Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța. Cei 260 de angajați cer creșterea salariilor și exceptarea de la aplicarea legii austerității care le-ar fi diminuat veniturile cu mai bine de o treime. Ei deservesc atât aeronavele civile, cât și pe cele militare ale NATO.
Aproape 100 de angajați ai aeroportului „Mihail Kogălniceanu” s-au adunat în fața terminalului „Plecări”. Sunt nemulțumiți că legea austerității le-a tăiat drepturile salariale și le-a diminuat sporurile. Gabriel Boldea lucrează de 39 de ani în aeroport și cere:
„Ordonanța 296 de la care vrem să fim exceptați pentru că pentru fiecare salariat a adus o pierdere de 1500 de lei. Celălalt punct este mărirea salariului cu 30%”.
Protestatarii amintesc ca ei deservesc și aeronavele militare ale bazei de la Mihail Kogălniceanu.
„Noi nu ne-am permis până acum și am dat dovadă de profesionalism, am deservit în condiții de maximă siguranță aeronavele civile și militare NATO și nu vrem să ajunge să fie declanșat vreun conflict spontan de muncă la nivel de unitate”, a declarat Cristian Fotu, liderul sindical al aeroportului.
Singura soluție, spune și președintele Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat, este o creștere salarială. Angajații aeroportului au aceleași venituri din 2020, adică sub salariul mediu brut actual:
„Săraci sunt astăzi, săraci vor fi și după ieșirea la pensie prin faptul că salariul lor nu reprezinta salariul mediu brut pe economie și un punct de pensie”, a declarat președintele Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat.
Potrivit sindicaliștilor, angajații de la Otopeni și Băneasa protestează încă de joi, fiind posibil să fie urmați de Timișoara și Bacău. Săptămâna viitoare vor picheta sediul Ministerului Finanțelor.
Sursa foto: Ghiulfer Predescu / Europa FM