Aceștia s-au adunat, în această dimineață, pe scările din curtea facultății, nemulțumiți că din toamnă le va preda un fost angajat al SRI. Este vorba despre Antonio Amuza, fost șef al departamentului Resurse Umane al Serviciului Român de Informații. Acesta a fost validat de Senatul Universității București în funcția de asistent universitar și va avea mai multe seminarii, printre care Publicitate, Semiotică și Comunicarea de Criză.
David Bularca este student la Jurnalism în anul III și a explicat, la Europa FM, de ce protestează alături de colegii lui
„Ne dorim ca domnul în cauză să înțeleagă că nu este dorit pur și simplu ca profesor la noi și să decidă că renunță la post. Noi toți cei care terminăm facultatea asta suntem oameni de comunicare la finalul zilei, pe care a trebuit să-i formeze un fost om din Servicii; un om care chiar cu asta s-a ocupat, cu recrutarea oamenilor pentru Serviciul Român de Informații… e total absurd. Nu putem vorbi despre o societate democratică normală la cap atunci când serviciile pur și simplu intră pe ușa din față într-o facultate de Jurnalism. Și aș mai menționa și faptul că în dosarul dânsului și n experien sa se vede foarte clar că nu are experiență când vine vorba despre materiile pe care urmează să le predea”, a explicat David Bularca la Europa FM.
Studenții pregătesc și alte acțiuni de protest, în toamnă, dacă Antonio Amuza nu renunță la postul de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București
„Noi suntem pregătiți să continuăm acțiunile de protest. Luăm în calcul inclusiv boicotarea începerii anului universitar. Personal, dacă se va întâmpla să-l am la seminar, deși sunt slabe șanse, dar îi voi îndemna pe colegii mei să nu intre la dânsul la ore, pentru că, din nou, nu este normal. Noi de aceea am și organizat acest protest în plină vacanță; am considerat că este foarte important să tragem un semnal de alarmă. Trebuie să existe un mesaj și din partea noastră că nu este normal să se întâmple așa ceva”, a mai spus David Bularca la Europa FM.
Cine este Antonio Amuza
Antonio Amuza a spus pentru Libertatea că nu există niciun impediment legal în a preda cursuri studenților și a fi și angajat al SRI și a menționat că nu a avut o funcție operativă.
În perioada în care a lucrat la SRI, Antonio Amuza a predat și la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București și a semnat editoriale în ziarul Libertatea, fără să spună public că activează în SRI. În plus, apărea adesea la televizor ca sociolog.
Recent, în semn de protest față de angajarea lui Antonio Amuza la Facultatea de Jurnalism, profesorul universitar Marian Popescu a anunțat că nu va mai preda cursuri de etică la această facultate.
Decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Antonio Momoc, a spus, săptămâna trecută la Euronews că Antonio Amuza nu este candidatul ideal pentru postul angajat, dar că din punct de vedere procedural nu mai poate face nimic și i-a recomandat acestuia să se retragă.
Sursa foto: Facebook / David Leonard Bularca