Sindicaliștii au scandat în Piața Prefecturii și au cerut sporuri salariale, dar și lefuri mai mari pentru angajații din sistem.
„Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale”, „Mereu sacrificați, niciodată respectați” – acestea sunt câteva dintre mesajele afișate de cei peste 300 de profesori și angajați din școlile doljene care au protestat în Piața Prefecturii din Craiova.
Sindicaliștii spun că vor în special majorarea salariilor pentru personalul nedidactic și auxiliar din unitățile de învățământ. Potrivit acestora, mulți angajați, precum femeile de serviciu ori muncitorii calificați, au salarii de până în 2000 lei.
În plus, mai afirmă sindicaliștii din învățământ, personalul auxiliar nu a mai beneficiat de majorări salariale de 4 ani. Astfel că cer soluții pentru cresterea veniturilor acestei categorii de angajați. În plus, ei sunt nemulțumiți și de faptul că sunt mulți directori de școli care au salarii mai mici decât angajații.
Dascălii mai cer aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât, afirmă ei, salariaţii din Învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acestea.
Sursa foto: Captură foto / Video – Jurnalul Oleniei
Sursa video: Jurnalul Olteniei