Cei care dețin instalații de producere a energiei electrice – cum ar fi panourile solare – nu vor mai fi obligați să își monteze baterii de stocare a energiei – așa au stabilit senatorii în ședința comisiilor reunite, e vorba de Comisia Economică și pentru Energie. Proiectul a fost reanalizat la cererea președintelui României.
Proiectul care îi obliga pe prosumatorii cu capacități de producție între 3 și 400 de kW să își monteze baterii de stocare a energiei până în decembrie 2027 fusese aprobat de Camera Deputaților, însă odată ajuns la Cotroceni, pentru promulgare, a fost retrimis la Parlament pentru că nu respecta bicameralismul, adică prevederea nu avea și aprobarea Senatului. În plus, era o măsură greșită și pentru că se aplica retroactiv, a spus la Europa FM, președintele Comisiei pentru Energie, Lorant Antal.
Președintele Comisiei pentru Energie, Lorant Antal: „Trebuie să înțelegem că nu putem schimba regulile jocului pe timpul jocului”
„Noi am considerat că această intervenție, mai ales cu titlu de retroactivitate este una extrem de greșită. Trebuie să înțelegem că nu putem schimba regulile jocului pe timpul jocului”, a explicat la Europa FM peședintele Comisiei pentru Energie, Lorant Antal.
Bateriile pentru stocarea energiei sunt costisitoare și majoritatea au capacitate mică de stocare, însă statul intenționează să finanțeze costurile pentru achiziția acestor bacteria, mai spune senatorul Lorant Antal.
Președintele Comisiei pentru Energie, Lorant Antal: „Prosumatorii sunt o comunitate extrem de importantă la nivelul României”
„Din câte am înțeles, doresc să finanțeze și capacitățile de stocare. Prosumatorii sunt o comunitate extrem de importantă la nivelul României. Vorbim de peste 140.000 de prosumatori care produc undeva la 1800 de megawatt energie electrică”, a mai spus Lorant Antal.
Proiectul care elimină obligativitatea pentru prosumatori de a-și instala baterii de stocare a energiei va intra săptămâna viitoare la vot, în plenul Senatului.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Tokyo: Toate casele construite după aprilie 2025 vor trebui să aibă panouri solare | AUDIO