Ministerul Educației sugerează că, la un moment dat în viitor, cei care au făcut facultatea la stat să fie obligați să muncească în România minimum trei ani de zile.
Este ideea Academiei Române la care, potrivit unui document publicat de profit.ro, ministerul răspunde că „în măsură în care va fi posibil”, propunerea va fi dezbătută în viitor.
Totul vine în contextul în care România nu mai e capabilă să-și țină specialiștii în țară. Țara noastră ocupă locul 61 din 63 de țări în clasamentul capacității de a crește, de a reține și atrage oameni talentați.
România ocupă primul loc în clasamentul ţărilor din care provin cei mai mulţi doctori emigranţi care lucrează în Germania, respectiv 3.215 doctori, urmată de Grecia, 2.500 doctori, şi Austria, cu 2.189 doctori, potrivit unui articol publicat marti de Bloomberg care citează datele pentru 2013 furnizate de Asociaţia medicală din Germania.
La capitolul atractivitate, singurul punct forte este costul scăzut al vieții, eclipsat în schimb de calitatea vieții.