Confidenţialitate

Propunere de modificare a legii parcurilor zoo, retrasă de inițiatori

Deputaţii liberali Calotă Florică Ică şi Maria Stoian și-au retras iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii grădinilor zoologice şi acvariilor publice, după reacțiile defavorabile pe care aceasta le-a  generat în spațiul public.

Acum vor urma consultări cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care militează pentru protecţia animalelor, pentru a identifica cea mai bună soluţie în cazul suprapopulării acestor spaţii cu anumite specii de animale.

Cei doi propuneau ca grădinilor zoologice să li se permită să vândă animalele “în surplus” pentru repopularea unor fonduri de vânătoare, circurilor şi manejurilor, dar şi pentru sacrificare.

Ei susțineau că „surplusul de exemplare ar duce la degenerare”.