Confidenţialitate

Teodorovici propune închisoare pentru persoanele care nu îşi achită taxele şi impozitele

Persoanele care nu plătesc taxele şi impozitele ar putea să facă până la 6 ani de închisoare, potrivit unei propuneri a ministrului de Finanţe.

Eugen Teodorovici, în calitatea sa de senator PSD, a depus deja un proiect legislativ al cărui scop este declararea drept evaziune fiscală a neplăţii la timp a impozitelor.

Neplata la timp a contributiilor a mai fost considerata infractiune in Romania pana in 2015. In acel an, insa, Curtea Constitutionala a indentificat elemente neconstitutionale in unele definitii din lege.

In consecinta, neplata contributiilor la timp a fost dezincriminata si s-a mai putut pedepsi doar cu amenda.

La inceputul anului trecut, s-au propus din nou pedepse cu inchisoarea pentru asemenea fapte, însă Eugen Teodorovici a considerat că măsura ar speria investitorii si s-a opus.

Acum, Eugen Teodorovici propune ca neplata dărilor la stat sa poata fi sancţionată cu inchisoare între 1 si 6 ani.

Pot scapa de inchisoare cei care achită integral prejudiciul de la constatarea ilegalitatii si pana la citirea actului de sesizare.

Dar asta numai in cazul in care paguba nu depaseste 100.000 de euro.

Potrivit ministrului de finanţe, aceste masuri le-ar oferi protectie angajaţilor cărora le-au fost reţinuţi bani pentru impozite şi contribuţii, dar aceştia nu au fost viraţi la bugetul de stat.

Situaţie care le-ar afecta – de exemplu – pensiile sau acesul la serviciile de sănătate.

Propunerea legislativă a ministrului Teodorovici va trebui sa treaca de Senat, apoi sa fie adoptata si de Camera Deputatilor.