Polițiștii constănțeni l-au identificat și amendat pe proprietarul cailor găsiți abandonați și înfometați pe malul unui lac din Techirghiol.
Bărbatul este un procuror DIICOT, sancționat fiind pentru rele tratamente aplicate animalelor.
Imediat după apariția unor imaginilor cu animalele abandonate pe malul lacului Zarguzon, IPJ Constanța si DSV au început anchete.
În baza unei declarații pe proprie răspundere, soția procurorului a recunoscut că animalele îi aparțin.
Stăpânul cailor a fost amendat cu 3.000 de lei pentru rele tratamente aplicate animalelor.
Cei 35 de cai găsiti pe câmp au fost duși la o fermă din comuna Peștera unde vor fi adăpostiți până la finalizarea anchetei.
„Procurorul”, cum îi spun localnicii, va trebui să dea socoteală și pentru legalitatea activității desfășurată pe malul lacului. Exploatația de animale nu figurează în evidențele Direcției Sanitar Veterinare Constanta, iar animalele nu apar nici în Registrul Agricol al primăriei Techirghiol.
Proprietarul cailor nu a putut fi contactat.
- Ghiulfer Predescu