Revoltați din cauza pierderilor uriașe, în condițiile în care, în vara trecută, pe litoral nu s-a înregistrat nicio abatere de la normele sanitare, patronii din Alimentația publică s-au constituit în Asociația Resto. Potrivit președintelui Egevit Aslan, ei cer atenția autorităților:
„Numărul de clienți nu a crescut într-atât încât să prezinte vreun pericol așa că incidența de 3 la mie nici nu protejează, nici nu ajută și suntem împotriva acesteia. Vom face toate demersurile să venim chiar și cu propuneri legislative să se modifice acest lucru”.
Constanța se apropie vertiginos de scenariul roșu. Depășirea pragului de 3 la mie înseamnă, din nou, închiderea restaurantelor, restrangerea activitatilor la terase, faliment. De aceea patronii de pe litoral vor să lupte organizat, spune Nelu Cosma:
„Este clar că nu putem să ne transformăm în revoluționari. Noi suntem industria ospitalității. Încercăm să facem punte între autorități și clienți. Iată, vine 8 Martie. Toată lumea se întreabă dacă avem deschis sau nu acel 30%. Nu știm ce să răspundem”.
Soluții pentru continuarea activităților în pandemie ar fi, explică președintele de onoare al Asociației patronale a restaurantelor, barurilor și cluburilor din Constanța (RESTO), Corina Martin:
„Inclusiv prin introducerea obligativității unui test COVID, așa cum se cere testul Covid negativ și la îmbarcarea în avion sau pentru plecarea în vacanțe în anumite destinații”.
Patronii din Alimentația publică de pe litoral cer o colaborare deschisă cu autoritățile locale și centrale. În caz contrar își vor anunța calendarul de proteste.
- Ghiulfer Predescu