Confidenţialitate


Proiectul privind înființarea Agenției pentru Prejudicii, respins în Senat


Proiectul privind înființarea Agenției pentru Prejudicii, respins în Senat

Senatorii nu sunt de acord cu înființarea Agenției pentru Recuperarea Prejudiciilor.

Proiectul de lege a fost respins astăzi cu 66 de voturi pentru și 36 împotrivă – nu s-a întrunit, așadar, numărul necesar de voturi.

6 parlamentari s-au abținut de la vot.

Agenţia are rolul de identifica bunurile provenite din infracțiuni și care ar putea fi puse sub sechestru sau confiscate.

Deputații vor avea însă ultimul cuvânt în cazul acestui proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției.

 

Proiectul de lege a fost inițiat în luna iunie a acestui an de ministrul Justiției.

Robert Cazanciuc declara atunci că Agenția specializată în recuperarea prejudiciilor ar putea fi funcțională până la sfârșitul acestui an, dar e nevoie cA proiectul să treacă prin Parlament.

Liberalii au respins în Senat inițiativa pentru că textul supus la vot nu ar corespunde cu propunerile agreate de toate grupurile parlamentare.

Doar 66 de senatori au fost de acord cu această inițiativă legislativă – pentru aprobare ar fi fost nevoie de cel puțin 84 de voturi.

Ministrul Justiției – Robert Cazanciuc – declara luni că liderii partidelor l-ar fi asigurat de susținere. Și premierul Victor Ponta a comentat rezultatul votului: ”(…) și liberalii au votat contra că din gură una spun și alta fac, sigur că liderii politici își vor mobiliza colegii mai bine” (la votul final din Camera Deputaților).

 

Legea privind înființarea Agenției de Administrare a Bunurilor Sechestrate ar permite recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni și i-ar ajuta pe procurori și pe judecători să contribuie la o valorificare mai bună a bunurilor sechestrate în diverse stadii ale anchetelor penale.

Recent, șefa DNA – Laura Codruța Kovesi – critica Fiscul pentru procentul mic de recuperare a prejudiciilor din sentințele definitive.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria